Ce pierdem?

M-am perpelit mult asupra subiectului cu care sa incep anul. Chestia cu asteptari, teluri si impliniri necaracterizandu-ma a picat din start. JWIIrnalul de consola l-am mai amanat pana achizitionez si boardul wii-fit pentru un review general. O mica disectie asupra coreeanului Kim Ki Duk si a ceea mi se pare mie maniacal la filmele lui parea sa iasa in fata pina am primit de la o prietena arhitect un mail cu subiectul de mai jos. Poate l-ati primit si voi, dar considerat ca ar fi un bun inceput de discutii, mai ales ca pica pe unele comenturi facute pe tangoblogurile-surori ;)) si le-am stopat acolo in ideea de a le relua aici. Deci ce ziceti de asta.

vilonist

Statia de metrou din Washington. O dimineata rece de ianuarie. Tipul din imagine canta sase piese de Bach timp de aproape 45 de minute. In acest rastimp, aproximativ 2000 de persoane au tranzitat statia, majoritatea in drum spre serviciu.

Dupa 3 minute un barbat intre doua varste realizeaza ca acolo canta cineva. A incetinit, s-a oprit pentru cateva secunde, apoi s-a grabit sa recupereze timpul pierdut.

4 minute mai tarziu, violonistul a primit primul sau dolar: o femeie i-a aruncat banii in cutia viorii si, fara sa se opreasca, si-a continuat drumul.

6 minute: un tanar se sprijina de un perete pentru a-l asculta, apoi se uita la ceas si isi continua drumul.

10 minute: un copil de 3 ani se opreste, dar mama sa il smuceste pentru a-l grabi. In cele din urma mama il impinge cu violenta si copilul reincepe sa mearga, dar isi intoarce capul tot timpul. Acest tip de episod s-a repetat cu mai multi alti copii. Fiecare parinte, fara exceptie, i-a fortat sa-si continue mersul.

Dupa 45 de minute in care a cantat muzicianul, numai 6 persoane s-au oprit si au zabovit o vreme. Aproximativ 20 de persoane i-au dat bani, dar au continuat sa mearga in pas normal. A strans 32 de dolari.

dupa o ora: a terminat de cantat si linistea i-a luat locul. Nimeni nu a dat vreun semn ca ar fi realizat acest lucru. Nimeni nu a aplaudat, nu a existat niciun fel de recunoastere a ceea ce se petrecuse.
N-a stiut nimeni, dar violonistul a fost Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti ai lumii. El a interpretat una din cele mai complicate piese compusa vreodata, la o vioara valorand 3,5 milioane dolari. Cu 2 zile inainte, Joshua Bell tinuse un concert cu usile inchise la Boston. Fiecare bilet fusese vandut pe o suma de aproximativ 100 $.

Aceasta este o poveste reala: Joshua Bell a cantat incognito intr-o statie de metrou ca parte a unui experiment social organizat de Washington Post despre perceptie, bun gust si prioritatile umane.

Apare intrebarea: intr-un mediu comun, oarecare, la o ora inadecvata, pot oamenii sa discearna frumosul, actul estetic? Se pot opri pentru a-l aprecia? Poate fi recunoscut talentul intr-un contex inedit, neasteptat?
Posibila concluzie in urma acestui experiment ar putea fi:
Daca nu avem putin timp pentru a ne opri si asculta unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii cantand cea mai rafinata piesa muzicala compusa vreodata, cu unul dintre cele mai rare si frumoase instrumente¦ cate multe alte lucruri ratam?

25 thoughts on “Ce pierdem?

  1. Buna ziua, Ionut, vin in vizita de pe un blog drag, surata cum spui, captivata de subiectul propus de tine. M-a pus pe ginduri, mi-am amintit de Eliade, irecognoscibilul, sacrul ascuns in profan- miracolul, minunile, arta, valoarea- sunt uneori la doi pasi de noi si nu le recunoastem intotdeauna. Cit de adevarat,suntem moderni, grabiti, superficiali, inchistati in propriile cochilii si clisee. Ma intreb ce as fi facut eu, as fi ramas locului? Nu indraznesc sa raspund, dar data viitoare cind copilul meu o sa ma traga de mina fascinat de ce vede sau aude, nu o sa-l mai smucesc…

  2. Din pacate in goana noastra dupa cariere, bani, averi, barbati bogati, masini luxoase, statut social si cate si mai cate, uitam sa ne bucuram de adevaratele ‘minunatii’ din jurul nostru inclusiv ARTA si ARTISTI.
    Probabil ca daca Joshua Bell si-ar fi pus o pancarta cu numele sau, mai multi oameni s-ar fi oprit sa-l asculte (in special cei care-l cunosteau ca artist)….sau poate ca nu😦
    Traim o viata din ce in ce mai superficiala pentru ca nu o savuram cum se cuvine. Ce pacat!
    Elena

  3. Buna Corina si bine ai venit!
    O idee buna mai atenta evaluare a reactiilor copiilor care sunt mai putin atinsi si contaminati de lumea in care traim.
    @Elena: Daca punea o pancarta cum spui, ar fi intrat tot experimentul in alta sfera: cea a marketingului, comercialului si publicitatii. Scopul initial a fost tocmai cercetarea capacitatii omului modern de a discerne frumosul in mediul cotidian. Oare o mai putem face instinctiv? Cum fac copiii? Sau suntem prea pervertiti de comercial si mesaje subliminale?

  4. Helou si la multi ani!🙂
    Interesant postul tau, imi aminteste de o alta poveste, nu stiu cat de adevarata, care spune ca marele Charlie Chaplin ar fi participat la un concurs de imitatori si ar fi iesit pe locul 2!
    Lasand gluma la o parte, din pacate lucrurile sunt intr-atat de triste, iar experimentele de genul celui descris de tine mai sus sunt, din start, supuse esecului. Si nu cred ca ar trebui sa se produca, de fapt. Daca gasesti un diamant in noroi, primul gand care-ti trece prin minte e ca e un stras ordinar, in cel mai optimist caz te gandesti la un Swarovski. Drept sau nedrept, arta are nevoie de un context potrivit in care sa fie expusa, geniul nu e geniu in sine, ci prin prisma unei perceptii elitiste care are resursele si caderea de a-l descoperi si aprecia la adevarata valoare. Nu cred ca o nativa intuitie a frumosului, un simt estetic brut, neslefuit, poate actiona salutar de unul singur, fara o educatie riguroasa prin care senzorii devin suficient de sensibili pentru a discerne valoarea de kitsch. Iar educatia plaseaza, automat, arta intr-un context potrivit ei. Iti trebuie o adevarata experienta in domeniul respectiv pentru ca intr-un cadru neasteptat sa recunosti si sa identifici o opera de arta ordinar camuflata (ordinar aici nu peiorativ, ci cu intelesul de obisnuit). Probabil ca un bijutier versat va detecta imediat un diamant sclipind intr-o baltoaca de namol. Iar un muzician celebru sau un consumator inrait de muzica clasica l-ar fi identificat imediat pe vilonistul la al carui concert, probabil, tocmai fusese. Dar intr-un mediu simplist eterogen prin natura lui, asa cum e o statie de metrou, nu poti reactiona prompt la stimuli necaracteristici acestui mediu, si unui muzician cu state vechi i-ar fi sunat poate curios de bine muzica lui Joshua Bell, dar tot si-ar fi vazut, mai mult ca sigur, de drumul lui. Ce sa mai lungesc vorba, nu cred ca trebuie nimeni blamat, ce s-a intamplat este, in opinia mea mai mult decat firesc. Nu are nicio relevanta, cum mai spuneau si altii, chiar pe aici prin blogurile vecine, nu suntem toti la fel, iar arta e musai sa aiba locul ei, undeva, sus, pe un jilt aurit. Iar noi trebuie sa ne pregatim sufletele si mintea pentru ea, sa invatam sa o iubim si sa o intampinam in rochie de gala, asa cum merita.

  5. E o lume grabita si superficiala- si, ca sa dau un exemplu relevant din alt domeniu decat cele luate in discutie pana acum, iacata, in aceasta seara magica, dotata cu luna plina si zapezi sclipind de mister, eu sunt singura (si acasa, si pe strada), beau ceai si port o pijama cu ursuleti, in loc sa ma plimb, invelita in hermina, intr-o sanie trasa de cai albi, alaturi de printul acela inalt si frumos pe care-l astept de o viata… si el intarzie, intarzie, intarzie…:)

  6. Cred ca ratam gramezi grase de minuni accesibile. Ar trebui sa ne mai ghemuim in banci si sa ascultam lectiile copiilor pentru ca ei sunt conectati mult mai profund la rotunjimea autenticului: „copilul reincepe sa mearga, dar isi intoarce capul tot timpul. Acest tip de episod s-a repetat cu mai multi alti copii. Fiecare parinte, fara exceptie, i-a fortat sa-si continue mersul”.

  7. interesant experiment! mi-ai adus aminte de o intamplare petrecuta in vara anului tracut la paris.faceam parte impreuna cu sotul si cu fiica mea dintr-un grup ce plecase sa vada „lumea”.la paris agitatie,vacarm, forfota,ca in orice metropola.la un moment dat ne oprim sa admiram catedrala notre- dame,s-o fotografiem din toate unghiurile posibile si sa incercam sa intram pt. a ne reculege cateva minute.coada era mare,asa ca ne-am asezat calmi la ea.stand si asteptand sa inaintam,am observat pe celalalt trotoar un tanar cu o masca hidoasa pe fata;se distra speriind trecatorii!nu o facea in mod agresiv,conta numai reactia pe care o aveau oamenii la vederea lui.toti se speriau,unii mareau pasul,altii isi puneau mana la inima,insa toti radeau!asta era si intentia lui,sa faca oamenii sa zambeasca!pe acel trotoar a trecut si un tatic cu baietelul de mana.crezi ca puiul de om s-a speriat?nu,din contra ,la vederea mastii s-a oprit si a privit curios.s-a uitat intens la masca,dupa care a inceput sa rada si sa topaie de bucurie!era atat de fericit ca ne-au dat lacrimile privindu-l.a plecat,dar isi intorcea capul sa -l mai vada o data pe omul cu masca.copiii au acea naturalete,acel simt de a se opri si a „casca gura”,asa spunem noi oamenii mari care n-avem timp de fleacuri,ne grabim!nu ne permitem luxul de a „casca gura”,de a admira ,de a fii noi insine decat in vacanta,atunci avem TIMP!in rest,capul drept,privirea inainte si la drum!avem treaba!

  8. Ionut, povestea ta vorbeste frumos despre Timp, despre superficialitatea la care ne-au supus agenda incarcata si termenele limita, dar la care ne-am si supus voluntar, cred eu, pentru ca sub apasarea pasilor grabiti mintea nu mai zboara aiurea spre frumos ci spre lista de cumparaturi, facturile de plata….Suntem din ce in ce mai putin atenti la ceea ce ne inconjoara.

    Povestea ta mai vorbeste si despre artist si conditia sa intr-o lume mercantila, despre cum ne raportam noi la arta. Suntem dispusi sa platim bani grei pentru accesul intr-o sala de spectacol cu afis atragator, dar nu neaparat pentru ca intelegem ce se intampla acolo ci pentru ca este arta momentului. Expusi la aceasta arta in afara salii, la metrou ,precum in povestea ta, nici o coarda a sufletului nu vibreaza, cum nu a vibrat, probabil, nici in sala.

  9. Extraordinar, Corina, la Sacrul ascuns in profan m-am gindti si eu in timp ce citeam… altfel, bine ca n-au zis in care statie de metrou ca as fi murit de rusine sa fi trecut chiar atunci pe acolo… sigur nu m-as fi oprit.
    ne-am obisnuit sa traim dupa si in sabloane: violonistul bun trebuie musai sa cinte la Metropolitan, filosoful trebuie sa fi publicat ceva carti ca sa merite sa fie ascultat, si tot asa… traim in casele noastre patrate si nu stim sa mai gindim rotund, am pierdut armonia, nu mai credem in nimic. Ba credem in ceva: in contul de la banca, in diplome, in hirtii de recunoastere profesionala, in acte de proprietate, in carti de credit…
    trist dar adevarat. e o societate pe care am creat-o singuri, pe care o alimentam constant zi de zi, ceas de ceas…

  10. Eu cred ca acesta este un experiment care dovedeste ca adevarata valoare a cuiva iese la iveala in mod natural, spontan, fara alte pregatiri….. adica, o persoana cu adevarate calitatzi muzicale se va opri intotdeauna din drumul ei, oricat de grabita ar fi , in fatza unui real talent.
    Nu cred ca asta tine de cat suntem de grabitzi ….. tzine de faptul ca stim sa apreciem o valoare intr-un anumit domeniu…sau nu….pentru ca asa am fost „programati” genetic. In muzica, arta, literatura si poate si in alte domenii, pe care imi cer scuze ca le-am omis momentan, nu trebuie sa te simtzi jenat de faptul ca nu esti „capabil ” genetic sa judeci un talent… cred ca nu trebuie sa dai vina pe nimeni si pe nimic ci doar sa te inclini cu respect in fata celor care pot si lupta pentru a lasa ceva de valoare in urma lor doar pentru ca asa s-au nascut ei…talentati.
    In aceste situatii nu trebuie sa existe scuze…. catzi dintre noi nu mergem la concerte pentru ca stim ca vor fi pe scena mari talente, dar catzi dintre noi am fi capabili sa le recunoastem daca nu am fi fost anuntati dinainte? Cati dintre noi am fi stiut ce a vrut sa spuna un compozitor intr-un concert daca nu am fi citit dinainte cronica ,sau cati dintre noi ne-am fi gandit la ce s-a gandit el cand l-a compus ?
    Nu as vrea sa se supere nimeni pe mine pentru ca eu, la randul meu, nu ma consider un om cu calitati sau talente deosebite ci doar ma simt multumita ca traiesc aceste vremuri alaturi de adevaratele talente, indiferent de domeniul acestora chiar daca poate, nu sunt capabila sa le recunosc pana n-au fost confirmate de cei care se pricep…… sau poate imi antrenez subconstientul sa-mi formez cultura in acel doemniu…cine stie?
    Mi-a placut mult studiul respectiv pentru ca , asa cum l-am vazut eu, a fost o selectie naturala a talentelor. Pe de-o parte a fost un talent real care a iscat o provocare indrazneata ….. „hai sa vedem cine e in stare sa ma aprecieze” ,si pe de alta cei care au fost cei pregatiti genetic sa il recunoasca si daca el a castigat 32 de dolari si a fost capabil sa opreasca 6 persoane din rutina zilnica…..oare, alte talente , poate si mai cunoscute la momentul actual,cum s-ar fi descurcat? S-au m-as mai intreba ” cate talente ale momentului ar avea curajul sa faca acest gest?”. Doar adevaratele talente…. pentru ca numai acolo unde e talent cu carul si minte cat cuprinde exista loc de indoieli …..
    Eu cred ca atata timp cat avem indoieli despre cat suntem de buni si avem curajul si taria sa ni le testam dar mai ales sa fim pregatiti pentru rezultate, idiferent care ar fi acelea ….. exista o sperantza pentru copiii nostii si chiar si pentru noi…. de ce nu?

  11. Interesante laturi ati ales sa reliefati fiecare😉 Scuze ca nu am scris/raspuns nimic timp de-o saptamana, dar am fost f bolnav.
    Eu am receptat altfel experimentul respectiv: ca un semnal de alarma. Un semnal de alarma trans in ceasul al 12-lea pentru a ne reintoarce privirile spre uman, spre frumos.
    Mercantilismul cotidian ne-a blocat afectele si afectivitatea. Acum suntem „ghidonati” pe culoarele trasate de marketingul social inca de la nastere. Tindem sa luam clisee pre-„fardate” de advertiseri conform „trendului” zilnic si sa le transmitem mai departe cu valoare de adevar, uitand de cele mai multe ori sa ne folosim simturile, judecata, umanitatea.

  12. Buna seara Ionut! Am intrat pe blog satula de butonat telecomanda si cu nervii iritati de toate aberatiile (senzationale zice-se) prezente in atatea si atatea emisiuni difuzate la ore la care se presupune ca omul vrea sa-si faca siesta, nicidecum sa afle cum s-a taiat/impuscat /inselat cutare si cutate….si am citit ce-ai scris…si m-am intrebat…eu oare cum as fii trecut pe-acolo? M-as fii oprit sa ascult? Si raspund cu toata sinceritatea: nu stiu!
    Nu stiu pentru ca nici pe mine nu m-a invatat nimeni(la scoala, la liceu,la facultate) ce inseama sa apreciezi un lucru frumos: fie el muzica, pictura, film, teatru….
    Provin dintr-un oras de provincie si spun cu toata durerea ca in toata adolescenta mea nu tin minte sa fii vazut o piesa de teatru….sau sa fii ascultat un concert..asa ca recunosc: nu stiu multe despre arta, despre frumos…in toate formele lui! Si nu-mi place!Acum stau intr-un oras mare unde am posibilitatea sa vizionez, sa audiez, sa privesc arta dar cu toate astea e foarte greu sa ma „rup ” de problemele zilnice si sa imi impun sa fac ceva pentru sufletul meu…caci asa am fost educata: hrana pentru corp e mai importanta decat cea pentru suflet! Imi doresc sa ajung acolo unde sa nu ma gandesc cu ce ma descurc pana la salarul urmator ci sa ma gandesc…ce teatru, concert, film am sa vad in seara asta…

  13. Ce roboti pietrificati de cotidian am ajuns… Ce masinute programate cand sa radem, cand sa ne bucuram, cand sa aplaudam, cand sa plangem, cand sa atingem tintele fara priviri laterale… Mi-e rusine ca omor, putin cate putin in fiecare zi, omul din mine.
    Sper sa ne trezim la timp!

  14. AM CITIT CU ATENTIE COMENTARIILE…INTERESANTE!ADEVARUL TRIST-INCULTURA,PROSTUL GUST,WII.I-PODUL,SILICOANELE,….NE DOMINA!NU PE TOTI DAR PE MAJORITATEA…

  15. Doream de mult sa-ti spun ca apreciez calitatea muncii tale, care se „vede si simte” in formatul si forma produselor. Multumesc.
    Ai avut teme interesante la care nu am comentat din lipsa de timp.
    Experimentul supus atentiei noastre, este o interesanta tema propusa de tine, este insa din partea autorilor (americani- ce bine, ca nu voi auzi „numai in Romania e posibil asa ceva”) o posibila fortare a unei concluzii stiuta deja, un pic de publicitate si de „subiect” de presa. Admit ca pot gresi in evaluarile mele.
    Sunetul acela sublim al viorii scumpe, poate nu avea o rezonanta „potrivita” in acustica acelei constructii, ora de desfasurare a „evenimentului”, locul, autorul „faptei”, publicul catre care era indreptat „mesajul”; imi aduc aminte de faptul ca recomandabil e ca atunci cind faci o afirmatie sa tii cont de conditii, imprejurare si starea audientei; e un experiment pe care il consider nedrept, intrucit arunca peste oamenii care au indeletniciri normale, care merg regulat la „repetitii”, asa, o posibila vina a nestiintei, lipsei de intelegere si de nebagare in seama a geniului de catre ei; eu vad putin altfel lucrurile – nu inseamna ca e bun al meu si altele nu- dar, (un cuvint care nu-mi place) noi ne concentram pe problemele noastre, pe responsabilitatile noastre si rezolvarea acestora cu eforturi si costuri cit de mici putem noi si ne permite situatia, oamenii aceia aveau o condica de semnat si copii de dus la scoala si responabilitati,o parte din oamenii aceia misca economia, imping la caruta, sa nu credem ca nu doresc sau plac frumosul, aveau doar altceva mai important de facut cu acel timp.
    Eu am invatat ca „masa mare” nu poate gresi, ea se supune unor legi care nu sunt usor de surprins de un individ sau de un grup, dinamica reactiei unei populatiei numeroase e f. putin sau deloc cunoscuta.
    Poti sa-i spui sotei sau sefului, ca ai lasat/-o sa te astepte 50 de min cit ai stat la un concert in metrou cu cel mai mare violonist, cind aveati ceva de facut, impreuna sau nu ?!
    Multumesc pentru poze si muzica.
    Multa sanatate, putere de munca si teme interesante pentru noi.

  16. M-am gandit sa revin cu un exemplu cu mult mai vulgar, dar mai lesne de inteles: de ce emisiunea lui Teo facea ravagii pe ProTV si apoi, la Romantica, aceeasi emisiune a avut audiente dezastruoase? De ce Mihaela Radulescu facea Gala- pe B1, o emisiune superba la care nu se uita nimeni, si acum invita manelisti pe Antena1 si telespectatorii, in loc sa mute pe alt canal, o aplauda pentru performante? De ce Razvan si Dani s-au mutat de la un post la altul? De ce Andrei Gheorghe era supervedeta pe ProTv si a ajuns sa fie expulzat de la Realitatea?

  17. Buna, Irina! Buna, Joanna! E adevarat ca adeseori trupul ne e mai aproape decat simtirea. Dar depinde numai de noi daca ne complacem sau nu in aceasta situatie. Nu militez pentru elitism sau calofilie, dar nu pot sa inchid ochii la ce se intampla cu noi si in jurul nostru.

    Salve, Valin! Merci pentru vizita si aprecieri. Imi dau seama ca experimentul te-a „atins” mai mult decat vrei sa admiti ;))
    In ceea ce priveste faptul ca “masa mare” nu poate gresi – nu pot fi de acord cu asa ceva. In afara psihologiei multimilor care studiaza atat dinamica, cat si evolutia acestora, istoria ne invata ca in decursul timpului „masa mare” a gresit intotdeauna influentata fiind de liderii de moment. Asemeni unor centre de cristalizare intr-un fluid, si multimea se muleaza intotdeauna dupa carisma liderilor pe care ii produce un grup.

  18. @Joanna
    Auch, asta a durut. A durut foarte tare pentru ca, trebuie sa recunosc, de cele mai multe ori, ceea ce toata lumea numeste arta, ma lasa impasibil. Nu stiu cat de incult sunt, sau daca pot sa accept critici la adresa gusturilor mele. Ma uit la Monalisa, frumoasa pictura, ce are special? Ascult Mozard, ma plictisesc. Am incercat diferite lucruri si am vizitat destule locuri, dar putine mi’au creat sentimente. Incult? Foarte probabil. Lipsit de bun gust? Cu siguranta. Dar tu ai putea sa recunosti o capodopera intr-o lucrare stiintifica? Ai putea sa vezi vreodata ARTA STIINTEI? Nu am inclinatii spre arta sau literatura, dar atunci cand vad o solutie ingenioasa la o problema moderna, trebuie sa recunosc ca ma incearca un fior si nu pot sa am decat admiratie pentru artistul care a formulat-o. Trebuie sa fii format, ca sa recunosti arta in formele in care ti se arata.

  19. @Thay: Nu cred ca e chiar asa ;)) Inteleg ce vrei sa spui cu frumusetea stiintei. Asta pentru ca am avut un moment in trecut in care am inteles frumusetea matematicii. Estetica ei. Cat de frumoasa poate fi o solutie neobisnuita la o problema. Solutie pe care o dai tu si il da pe profesor pe spate. Din fericire (?) adevarata mea vocatie era in alta parte ;)) Ai dreptate ca de cele mai multe ori iti trebuie chei pentru decriptarea unei opere de arta, dar asa cum spui si tu uneori te incearca un fior. Fiorul ala apare la cei sensibili la frumos si fara o formatie speciala in domeniu. Apeleaza un strat mai profund, care tinde sa fie ingropat complet si definitiv la generatiile tinere. ;((

  20. Poate ca am exprimat cam dur exemplul, dar… in esenta ideea este ca neavand inclinatii spre muzica, nu m’as fi oprit sa il ascult pe Joshua Bell. Pentru mine ar fi fost un violonist ca oricare altul. Nu as putea sa fac diferenta dintre el sau, sa zicem, Alin Oprea (pe care l’am auzit cantand live la vioara si mi’a placut enorm). Cred ca pana la urma tine de inclinatiile personale si de capacitatile fiecaruia de a intelege arta. Si totusi, am impresia ca respectivul copil, nu s’a oprit neaparat pentru ca ar fi recunoscut adevarata valoare a artistului. Cred mai degraba ca era atras de imaginea diferita: un violonist intr-o statie de metrou aglomerata. Era ceva iesit din peisaj, un mic mister care i’a atras atentia. Cred ca este acelasi fenomen si in cazul omului cu masca de care vorbea Florentina.
    (PS: „care tinde sa fie ingropat complet si definitiv la generatiile tinere” Avand in vedere ca m’ai cunoscut personal, ma poti incadra in alta categorie decat generatia tanara? Sau te referi la generatia si mai tanara?)

  21. @Thay: Da, la cei si mai tineri decat tine. Si oricum tu nu esti un exponent al generatiei tale ;)) Ci un caz particular ;)) Problema e ca cei maturi au pierdut acest simt al misterului cum zici tu. E unul din drumurile spre creatia artistica. Unul din multele drumuri. Si sa nu uitam ca William Blake spunea „Drumul excesului duce la palatul cunoaÅŸterii.” ;))

  22. @Thay
    Eu pot sa recunosc o capodopera intr- lucrare stiintifica,de exemplu am ramas absolut fara cuvinte cand am fost sa vizitez NASA?Dar sa nu faci diferenta intre Joshua Bell si Alin wahtever este cam trist,si imi cer scuze sa spun asta.Arta si recunasterea valorilor ne face mai bogati sufleteste,ne bucura spiritul asa cum o inventie matematica nu va reusi niciodata.Nu am nimic cu gusturile oamenilr,suntem liberi si avem dicernamant sa alegem dar da-mi voie sa consider absolut incult si odios pe oricine asculta manele …Este dreptul meu si nu mi-l poate lua nimeni.
    Daca vei face o vizita intr-o scoala generala azi vei fi socat sa vezi cat machiaj ,ce tinute si vocabular au niste fetite care ar trebui sa fie inocente si sa se joace ascunsea asa cum o faceam noi.Stiu ca evoluam,dar de ce in sens negativ,urat???
    Ionutz iti multumesc pt comentarii.Eu nu pot trai in tara mea din multe motive pe care le voi expune intr-un comentariu viitor…trist dar adevarat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s