Decenta lui œNu stiu`

Ma intrebam mai deunazi ce-i face pe romani sa fie totdeauna gata sa-si dea cu parerea sau sa emita judecati cu valoare de sentinte chiar si atunci cand sunt “ in mod evident “ complet pe dinafara.

Declansatorul a fost un articolas dintr-un ziar de metrou despre vacanta dansatorului protevistic œpentru tine` Mihai Petre, in Malta. Sincer sa fiu imi placea baiatul asta, adica il simpatizam pana sa citesc declaratia lui: œAm mai aflat ca apa e un lucru foarte scump si parca o consum cu mai multa grija de cand m-am intors. De exemplu, in Malta exista un singur izvor care aprovizioneaza intregul arhipelag, e situat pe insula Gozo si maltezii au facut din asta un punct de atractie turistica.`

O atare enormitate mai ca m-a facut sa ma inabus de indignare. E adevarat ca singurul izvor natural din arhipelagul maltez e pe Gozo, dar de-aici si pana la a afirma ca asigura necesarul de apa al celor 400 000 de locuitori¦ sa fim seriosi! Oricine ajunge in arhipelag, daca alege sa faca turul insulei principale (Malta) vede imensele fabrici de desalinizare a apei de mare, fabrici care asigura apa potabila pentru intregul arhipelag. De altfel, izvorul amintit nici macar nu are apa potabila, locuitorii nefolosind apa nici macar pentru spalatul covoarelor.

Interesant in Gozo e altceva: casele localnicilor au cheile lasate in usa pe dinafara. De altfel, acolo usile nu se incuie niciodata. Cheile sunt lasate in usa pentru ca eventualul vizitator sa poata intra si sa astepte intoarcerea proprietarului la racoare. Obiceiul s-a extins si am vazut si masini lasate cu cheile in usa ;))

Oricum, ca sa revin la ideea acestui post. In linie directa a ceea ce scriam mai sus: acum vreo doua saptamani, bolnav fiind m-am tarat spre cabinetul medicului de familie intrucat viroza ma coplesise iremediabil. Surpriza! Isi schimbase adresa. Din fericire, gardianul de la intrare a fost amabil si mi-a comunicat noua adresa. Din nefericire, a fost si mai amabil si mi-a completat cu œe la numai 5 minute de mers pe jos`. M-am tarat mai departe si, dupa vreo 20 de minute, am inceput sa cer indicatii. De la oamenii care, in mod normal, ar trebui sa fie informati: taximetristii si politistii. Dupa un slalom de 45 de minute pe stradute, cu dus si intors, de cite 2-3 ori pe aceleasi trasee, am reusit sa ajung.

De ce oamenii nu se pot abtine si sa spuna un simplu œnu stiu` ? De ce trebuie sa ne dam cu parerea si sa emitem idei, indicatii, pareri atunci cand nu suntem pe subiect? Unde-a disparut decenta si bunul simt de-a spune œnu stiu`? De ce trebuie sa ne aratam informati si conectati la orice?
Voi ce credeti?

73 thoughts on “Decenta lui œNu stiu`

  1. Dincolo de faptul ca ne uitam in fiecare zi in oglinda si ne spunem ca le stim pe toate🙂, avem ideea falsa ca a oferi cuiva o informatie ne face mai umani.

    Germanul ,”rece”, „indiferent” si „nepasator”, ti-ar spune scurt ca nu stie si ar pleca mai departe, dar noi suntem romani, noua ne place sa vorbim, avem mereu timp de „sfada”, suntem intotdeauna gata sa ne pierdem minute bune in explicatii lungi urmate de gesturi sugestive pentru „la stanga”, „la dreapta”…….. Facem toate acestea pentru ca suntem buni, pentru ca ne pasa, pentru ca ne place sa ne auzim vorbind……Cam asa cum fac eu acum cand imi dau cu parerea.🙂

  2. Buna, Ionut, si bine ai revenit, dar eu, una, nu-mi revin dupa afirmatia ta: ti-a fost vreodata simpatic Mihai Petre?!!
    Nu ma pricep la Malta, asa ca tac (sic!), insa, in mare, sunt de acord cu Anemari. Eu toata viata am avut alta problema: aia cu intrebatul. Nu prea intreb pe nimeni nimic, ca mi-e jena. Daca nu stiu, caut pe net, pe harta, ma strofoc mult pana ma dau batuta sau ma vad in situatia de a opri vreun om pe strada.
    Mi-a placut povestea cu cheile… Imi imaginez cum ar fi daca s-ar instaura regula asta sa zicem… in Ferentari!🙂

  3. A… si inca ceva: cateodata, cand sunt grabita sau ciufuta si ma opreste cineva pe strada cu vreo intrebare, eu zica ca nu stiu, chiar daca stiu. Does this make me a bad person?:)

  4. Sa nu ai curajul sa spui ca nu stii e o dovada de neincredere in sine. Doar oamenii marunti si complexati simt nevoia sa se prefaca a sti ceva despre care habar nu au. Cei onesti, care isi stiu limitele si isi accepta neputintele, declara, chiar daca le e greu, ca nu stiu. Sigur ca ne e teama mereu de oprobriul prublic, sigur ca ne pasa nepermis de mult de ce cred altii despre noi, sigur ca e fireasca strangerea de inima de dinainte de a rosti „nu stiu”. Dar cred ca important e sa ai reflexul de a spune adevarul mai profund si mai intreg decat pe acela de a da bine in ochii celor din jur. Ar trebui sa spunem cu mandrie „nu stiu”, ca si cum am declara „stiu atatea alte lucruri…”
    Si ar trebui sa ne invatam copiii de mici sa spuna „nu stiu”, ca intr-o batalie pentru adevar.

  5. cum sa recunosti ca nu stii?trebuie sa-ti spui parerea indiferent de subiect,sa aberezi pana obosesti!asta vedem pe toate canalele tv;te pricepi,nu te pricepi iti spui parera.daca chiar esti in afara subiectului total,o bagi pe aceea cu pensiile,salariile,preturile….nu conteaza ca n-are legatura,tu te bagi in seama!trist dar adevarat!exista insa si oameni carora nu le e frica sa recunoasca simplu:nu stiu!eram la servici acum cativa ani!deodata intra pe usa un coleg ce ne spune fericit ca in ziua urmatoare va fi dat la televizor,pe postul local.se facuse un sondaj in legatura cu o statuie din centrul orasului!curioase,am vrut sa-l descoasem,sa stim despre ce e vorba,insa n-a vrut sa ne spuna nimic,decat simplu:uitati-va!iti dai seama ca toti cunoscutii,toti colegii ne-am uitat in urmatoarea seara la tv,eram curiosi!incepe emisiunea si vedem o tanara reportera oprind trecatorii pe strada pentru a-i intrba pe cine reprezinta statuiade pe soclu.erau oameni simpli,intelectuali,ce mai ,toti au dat raspunsuri care mai de care mai traznite!este intrbat si colegul nostru,care cu o naturalete extraordinara raspunde simplu:nu stiu!prima reactie a fost sa fac haz,dar mi-am dat seama ca omul a recunoscut adevarul,nu stia!nu toti au avut o reactie asemanatoare;au ras,au facut misto o luna intraga!cum poti sa spui ca apari la televizor si sa spui ca nu stii?asa ceva nu-i admis!trebuia sa spuna ceva,orice,dar nu stiu,niciodata!

  6. De cate ori n-am avut ocazia sa port niste conversatii foarte interesante cu unii care habar n-aveau despre ce e vorba in propozitie…. Mi se pare ingrozitor sa nu stii cand sa te opresti, sa n-ai simtul penibilului!! De ce nu intelege lumea ca nimeni nu le stie pe toate ?? Eu mi-am pus intrebarea asta de multe ori, si de fiecare data ajung la concluzia ca e o treaba de educatie si tine de cei 7 ani de acasa. Am putea sa invatam unii de la altii daca am fi suficient de destepti cat sa stim cand e cazul sa ascultam.

  7. Pe la inceputul studentiei mele am auzit o vorba : ” tot romanul se pricepe la politica, sanatate si fotbal…” pe care am considerat-o distractiva si in mare parte neadevarata…
    Dar odata cu trecerea timpului, dupa ce am inceput serviciul, dupa ce am inceput sa cunosc si sa interactionez cu oameni din toate mediile sociale si de toate conditiile mi-am amintit de remarca de mai sus, si mi-am dat seama nu numai ca este adevarata dar ca pe marginea ei se poate spune: „romanul se pricepe( sa sa-si dea cu parerea)la toate!”
    Dureros si adevarat in acelasi timp! In majoritatea cazurilor replica „nu stiu” este considerata dovada de prostie nicidecum dovada de sinceritate, sau poate de timiditate. Sa recunosti ca nu stii ceva (sau pe cineva) contravine tuturor „valorilor ” pe care 90% din emisiunile tv le promoveaza….
    Sunt medic si va dau cel mai simplu exemplu: daca ii spui unui pacient ca nu stii ce are din start te eticheteaza:medic prost! Nici macar nestiutor…doar prost…Si nici nu apreciaza daca il trimiti la altcineva mai bun (sau mai experimentat) ca tine..
    La fel e si reversul medaliei: sa tratezi orice, pe oricine si oricum numai ca sa nu recunosti ca esti depasit de situatie…
    Se pare ca in societatea in care traim o parere, indiferent de valoarea si corectitudinea ei valoreaza mult mai mult decat acea decenta a lui” nu stiu…”

  8. @Florentinamurgoci as vrea sa-l cunosc si eu pe colegul tau. Cred ca ne asemanam mult ;))

    @AlinaG: Da, draga mi-a fost. Fie si numai pentru faptul ca e printre putinii dansatori talentati pe care-i are tara asta.

    @Diana: Si pe mine ma distreaza la culme conversatiile cu habarnisti. Problema paradoxala e ca dupa aceea ma arunca in cea mai crunta depresie. Imi amintesc de sfarsitul anilor 80 si inceputul anilor 90 cand membru al unui cenaclu literar fiind cutreieram tara la diferitele manifestari si mergeam ore in sir cu trenurile alea ieftine si lente pe care ni le permiteau buzunarul. Evident eram o gasca de ticniti cu limbi ascutite si creieri inflamate. Am avut ocazia atunci sa asist la niste conversatii ionesciene de mai mare dragul cu vremelnici tovarasi de calatorie dornici sa intre in vorba cu noi si care se simteau datori sa ne impartaseasca din „intelepciunea” multi ani care ne desparteau generatiile. Si acum imi pare rau ca nu aveam acces la reportofoane. Ar fi rezultat niste momente si schite remarcabile. ;))

    @Irina: Te inteleg foarte bine: unul dintre cei mai buni prieteni ai mei e medic chirurg si stiu de la el cum e perceptia asupra medicilor si actului medical. E trist ca toti sunteti indesati in pubela chilipirgiilor si spertarilor. Foarte trista concluzia ta, dar dureros de adevarata. ;((

  9. Nu stiu daca la fiecare intamplare pe care am trait-o si a trebuit sa imi recunosc neputinta am si reusit. Stiu ca incerc sa fac asta. Si mai incerc de o bucata de vreme sa nu ma arunc in nici o lupta fara sa nu imi fac temele, fara sa nu intreb pe altii mai bine pregatiti, mai documentati sau sa ma duc singura la sursa sa aflu cum stau lucrurile si abia apoi sa deschid gura. Pana la urma e vorba de un soi de autoevaluare, de a admite in fata ta mai intai ce stii si cat poti.

    @Irina: Cunosc un medic care si-a recunoscut limita, care a recunoscut ca sistemul medical din Romania nu sta tocmai bine la anumite ”capitole” si pentru care am tot respectul!

  10. Discutiile astea imi amintesc de o emisiune, cred ca era difuzata pe TVR2… nu mai stiu exact cum se numea emisiunea, dar era faina. Se alegea un cuvant mai rar folosit in vocabular, un reporter mergea pe strada, oprea oameni simpli si le punea o intrebare aparent simpla centrata pe cuvantul respectiv. Mai nimeni nu stia la ce se refera intrebarea, pentru ca nu stiau ce inseamna cuvantul, dar toti aveau un raspuns. Superba emisiune. Cred ca era „Lumea lu’ Mitica”. Oricum, ideea este ca niciodata nu am auzit raspunsul NU STIU ce inseamna cuvantul, NU STIU la ce se refera intrebarea sau NU INTELEG. Daca nu stiau, raspundeau pe dinafara, fiecare cu ce il durea.

  11. Te salut, Ionut…
    Uite-ma astazi incercand sa scriu intaia oara.
    Pentru ca asa mi-s eu, din targul de la marginea muntilor invatata de bunii mei, trocarii (scheienii din targul Brasovului pentru cei ce nu stiu) ca oriunde mergi in lume lasa loc de ziua buna si mai stiu ca „numa prostu nu intreaba”…
    Ca decat sa te rotunzesti ca o pita nedospita, mai bine spune ca nu stii ,dar ai vrea si ai putea sa inveti.
    E lumea plina de galbeni zornaitori incaputi pe mana celor care cred ca puterea financiara le permite sa acceada oriunde si oricum, intrand cu cizmele murdare in locuri unde numai ingerii au voie sa sopteasca.
    E lumea innegrita si mi-e ziua amara de astfel de oameni.
    Mai trist e ca sunt incaputi pe scaune inalte… si ma doare.
    Da, ma doare, caci mai cred in puterea binelui, a frumosului, a decentei si cinstei…
    Sa fiu mult prea naiva?

  12. Bine-ai venit pisica! E pacat sa-i lasi sa-ti amarasca ziua. Nu merita sa-ti distrugi existenta si neuronii cu cei care nu merita acest lucru. Macar si pentru ca exista si reversul medaliei. Nu esti singura care crede in astfel de lucruri. Problema e ca suntem atat de imprastiati prin lume incat uneori avem impresia ca suntem singuri.

  13. Buna seara, Ionut!

    Si vin sa-ti spun ca un baiat a murit si urla televiziunile, vuiesc ziarele, impresionand oameni ce nu l-au stiut. Pentru ce??? Cui foloseste? Pe cine aplauda multimile, cand el nu mai aude? De cand plansul tatalui a devenit o stire? ( da, e vorba despre acel handbalist despre care eu nu stiam nimic pana cand nu s-a stins… sa-l odihneasca Domnul, de-a dreapta lui!) Cine aude plansul tuturor tatilor si al tuturor mamelor ai caror prunci mor zi de zi?

    Nu pot sa-i las Ionut sa nu ma amarasca pentru ca simt, pentru ca doare. Pentru ca sunt mai totdeauna cu garda jos, desi nu mai am anii putini ai copilului ce-l port in suflet.
    Si mi-e bine sa stiu ca mai suntem multi asa, ne-indiferenti. Si cred nu ca am fi singuri ci dureros sau bucuros de multi, dar bunul simt si discretia ne impiedica sa iesim in lumina si sa ne recunoastem, sa aratam ca poate fi si asa.
    Important este insa, eu asa cred, ca oricat de mult doare si oricat de greu ar fi, important este sa ridici genunchii de jos, sa iei zambetul din praf si sa mergi mai departe. Si sa nu te schimbi, sa duci mai departe felul simplu de a fi al omului ce se doreste prin tot ce face, mai bun.
    Eu voi continua sa spun ca sunt cea mai mica dintre fiicele pamantului si ca nu stiu totul si intotdeauna, dar pot sa intreb. (nu asemeni lui Henry Ford ci invatand de la el)

    Altfel, Ionut, numele meu nu ar fi pisica… nu crezi?

  14. Buna! Mercantilismul si goana dupa rating (mai ales in conditiile acestei „crize” globale) au dus la asta. Imi amintesc de o povestire (cred ca de Hasek, dar nu bag mana in foc… ar putea fi si Henry James, nu conteaza) in care era vorba de un tanar talentat care se angajeaza la un obscur ziar de provincie. Acolo da de un batran gazetar care se ocupa numai de lucruri senzationale care faceau de altfel si sa se vanda ziarul respectiv, intrucat reusea sa ajunga intotdeauna inaintea celorlalti confrati. In cele din urma tanarul realizeaza ca „faptele diverse senzationale” erau declansate de batranul confrate. Cam pe acolo o sa ajungem in curand.
    Apropo de nick-ul tau: nu uita ca orice pisica are GHEARE ;))

  15. m-am gindit mult daca sa scriu sau nu… e vorba de parintii mei si parca ma simt oarecum vinovata sa ii dau exemplu public..
    cit au stat la mine anul trecut le puneam emisiunile de stiri de pe internet … si ei preferau Antena1. Intr-o zi serverul antenistilor nu a mai functionat bine si ne-am reorientat pe TVR. Ne-am uitat o zi , doua, la TVR si ai mei tot spuneau sa mai incerc Antena1 fiindca spuneau ei ca TVR „nu dau stiri bune”… si am opbservat care era diferenta dintre jurnalele celor 2 televiziuni. TVR face emisiuni de informare – stiri interne si externe. Antena1 face jurnale de senzatie… adica mai mult de jumatate din stirile lor sint dspre accidente grave, de preferinta mortale, intimplari de senzatie pe placul romanilor mai sint si : violuri, crime, rapiri, lupte de strada intre interlopi…
    Ratingul se face exact pe asemenea stiri asa zise de senzatie. Iata de ce moartea handbalistului roman ( Dumnezeu sa-l ierte) este asa o stire mare…

  16. da, da… nu ma ispiti.🙂
    ai dreptate, dar de ce vrei sa recunosc?

    ma uitam la stiri, la acel convoi al durerii si ma gandeam la ce ai spus… si m-a luat frigul de atata cinism. dar iti dau dreptate, e foarte posibil sa ajungem si acolo.
    si aproape ca am plans la gandul, la chinul mediatic al bietilor lui parinti.
    nu-i destul ca e cumplit, trebuie sa fie si public?

  17. E ciudat cum ti se schimba perceptia atunci cand o astfel de tragedie ce pare departe de tine ajunge in ceea ce s-ar putea numi cercul interior. Fac parte dintr-o comunitate online de gameri. Aseara, pe forumul propriu, unul dintre net-amicii de-acolo a declansat un post despre tragedia de care vorbeai: e varul handbalistului omorat. Brusc, am fost mult mai afectat decat pana atunci.

  18. Ionut, trebuie sa spun asta… ma gindeam aseara la dulceata lui Nu stiu…
    Imi trimitea sora mea inregistrari ale unor emisiuni radio cu D. Buzdugan… fazele erau ceva de neinchipuit… una cu o directoare a unui camin de copii caruia el ii spunea: sintem de la organizatia Pedofilii fara Frontiera si ne intereseaza sa luam 5-10 copii in Germania, care sa fie cazati acasa la memebrii nostri pedofili….si toanta zicea: sigur ca da, avem copii…
    alta faza era ca telefona la Directia pentru Evidenta Populatiei si zicea ca are 70 de ani si el si nevasta lui si si-au pierdut actele sexuale… si raspunsurile veneau prompt: „faceti d-voastra o cerere in care specificati bla, bla, bla… ”
    ascultam inregistrarile cu prieteni de-ai nostri si rideam pina cind unul dintre ei a zis… Bai, nu e de ris…

  19. :):):)
    oare de ce nu ma mir? si eu am trait povestea la modul mai subiectiv.
    si sa-ti spun: in urma cu cativa ani presa a anuntat decesul unei adolescente de 17 ani care pur si simplu a cazur secerata in fata liceului, dimineata.
    fetita aceea frumoasa, luminoasa, ingerul devenit intre timp, era unicul copil al prietenilor mei. si era un copil bun si cuminte si… deosebit.
    intrucat am fost un participant la evenimente si prea dureros de aproape de infernul acela, stiu cum este sa fii nevoit sa impingi curiosii deoparte si sa incerci sa potolesti furia unui munte de om pe care presa il intreaba lucruri de genul: „consuma droguri? era virgina?” etc, etc…
    de atunci orice stire de genul acesta imi strarneste o revolta muta, surda, adanca… si neputinta.

  20. Adu-ti aminte si de accidentele alea stupide din Bucuresti, pe timp de zi. Mai ales cu fata aia, pe Kisseleff, care a a agonizat 2 ore inconjurata de televiziuni si politie ;((

  21. te rog nu… e prea mult… mult prea mult.
    memoria mea afectiva e cumplita si ar insemna sa ispitesc Cutia Pandorei…

    cerebrala sunt, Ionut, numai la birou, la decizii si cariera… pentru ca trebuie nu si pentru ca vreau.

  22. Cei sensibili trebuie sa-si dezvolte cerebralitatea pentru a rezista 24/24, nu numai la serviciu si deciziile din cariera. De aceea, in general, in spatele „racelii” si „distantei” multora se ascunde o mare timiditate si sensibilitate. In lumea in care traim putini au curajul si – uneori – disperarea de a se infatisa asa cum sunt de fapt.

  23. oho, Ionut, si inca ce dezvoltare!!!
    dar imi ador momentele cu mine insami, cand poti fi sensibila si fragila..
    si nu stiu, chiar nu stiu, dar ai zis-o perfect, e disperare sau curaj sa te arati tu insuti???

    si uite, apropo de „nu stiu” am trait pe pielea mea o experienta… mi-am amintit acum.

    era cam acum vreo 16 ani, eu tanara sotie, visand sa devin mamica si s-a facut cum-necum ca mi s-a nascut copilul mort
    firesc, evenimentul s-a produs ca o scanteie, scenele de groaza s-au succedat cu repeziciune, ambulanta, spital, medici, nebunie, nebunie, nebunie…nebunie si pac, vidul!
    la un timp dupa ce am revenit pe linia de plutire, ca tot romanul de buna credinta m-am dus si eu sa intreb ce si cum si sa dau dreptul medicului.
    stii care a fost explicatia???🙂
    „trecem printr-o perioada in care se aliniaza planetele si asta v-a afectat negativ sarcina”
    poftim?
    aveam 23 de ani dar nu eram idioata, chiar daca poate, din cauza traumei si a durerii aratam astfel.
    si stii ce-am facut? mi-am indesat plicul cu bani in maneca pijamalei, a camasii aleia nenorocite pe care ti le dau ca sa pastreze mediul steril si pe tine despuiata ,si am iesit din cabinet.
    evident ca a doua zi ieseam pe poarta spitalului.

  24. Asta m-a lasat masca!!!!!!
    Se aliniau planetele?!?!!?!!?
    N-am auzit in viata mea asa ceva! Rog (daca cineva din domeniul obstretico-ginecologic citeste acest blog si commenturile aferente) sa fim (i)luminati de o parere competenta. ;((
    Pisica, citisem pe blog la Alis (in diagonala, ca suntem pe ultima suta, chiar ultimii 50 m ;)) cu predarea revistei) despre tragedia de care ai avut parte si am vrut sa-ti scriu acolo, dar n-am vrut sa ma bag intre voi. Sunt cu tot sufletul alaturi de tine si cand spun ca inteleg prin ce treci nu e o simpla complezenta. Mama mea a pierdut primul ei copil, eu ar fi trebuit sa fiu al doilea. Stiu ce e in sufletul ei si acum la atitia zeci de ani de cand si-a pierdut primul nascut, la un an, din cauza unei nenorocite de raceli, care, netratata in spitalul neincalzit unde s-a internat cu fratele meu, s-a agravat si nu s-a mai putut face nimic. Nu vreau sa intru in amanunte dureroase si pentru mine, si pentru tine.

  25. Multumesc mult Ionut pentru intelegere si pentru felul cum ai scris totul…
    Si esti teribil, simpatic, grozav cum ai formulat uimirea ta.
    Imagineaza-ti cum am fost eu!
    Si ca sa-ti faci o idee, sunt o mana de femeie, de vreo 50 kg. si 1.58m.
    Arat a orice numai a proasta nu.
    Si chiar aveam ceva idei despre cum se fac copii, la vremea aceea.🙂
    Rad de nu mai pot, ma auzi cum rad?

  26. nu cred… mai degraba pentru ca i-am asteptat (nu noi ci parintii si bunii nostri) pe americani de ni s-a urat. si cand au venit, ne-am dat seama ca suntem mai isteti decat ei, ca, poate, suntem mai dotati la cutiuta denumita cap, dar venim din tara nimanui, asa ca n-o sa fim bagati in seama daca nu ne „englezim/ americanim” (ce aiurea suna?!) repede, repede…

  27. ok, Ionut… fie cum zici tu.
    spirit de imitatie sa fie.

    acum iti doresc o noapte buna, ma duc sa mai frunzaresc niste pagini de carte inainte sa dorm cu gandul la dead-line-urile mele de maine.🙂

  28. Ionut, ma bag si eu in discutia voastra, caci povestile triste ale mamelor noastre seamana atat de mult… Si eu sunt, de fapt, al doilea copil. Sora mea, Gabriela (avem si azi certificatul ei de nastere), a murit la o saptamana dupa ce s-a nascut, in spital, din cauza unei raceli. In acea perioada au murit mai multi copii in acel spital, se pare ca o infirmiera a uitat geamul deschis, peste noapte, in salonul cu bebelusi. Toata intamplarea a fost, insa musamalizata, in „buna” traditie a acelor ani comunisti. Mama nu si-a vazut niciodata copilul, nu l-a inmormantat, nu l-a botezat, caci medicii i-au spus ca ar fi o prea mare trauma sa treaca si prin asta si ca mai bine sa-i lase trupsorul acolo, in slujba medicinei, pentru cercetari. Aproape ca au obligat-o sa faca asta, caci in acele vremuri era periculos sa faci scandal ca vrei ca-ti botezi copilul..iar mama era tanara (20 ani), confuza, disperata…
    Asta este…
    Si schimband, brusc, registrul, am voie sa spun ca nu mi-a placut la Sting? Ei bine, nu mi-a placut… poate voi reveni cu amanunte, daca va fi cazul.

  29. Buna dimineata, Ionut, buna dimineata, Alina.

    Sunt trista astazi, sunt bulversata putin… raman ancorata in gandul ca nu stiu daca a fost disperare sau curaj de a ma arata asa cum sunt.
    Astazi am taceri… multe…

    Alina, oare de ce nu ma mir ca nu ti-a placut concertul?

  30. Ok, o sa zic, desi stiu ca or sa-mi sara toti rafinatii, toti sensibilii, toti intelectualii, in cap. Recunosc, insa, ca nu stiam despre ce va fi vorba, nu mi-am luat eu bilet din timp, a fost o invitatie pe nepusa masa, asa ca singurul lucru la care ma asteptam stiind ca ma duc la un concert cu Sting era sa-l vad pe…Sting! In pare rau ca nu se pot posta poze la comentarii, ca as fi exemplificat prin imagini. Ma rog, eu as fi vrut sa-l vad pe Sting cel frumos, viril, tuns periuta, usor blond, usor bronzat, cu o chitara bas in brate si cu vocea aia inconfundabila, sexi, patrunzatoare, cantandu-mi Englishman in NY si Shape of My Heart (n-a cantat-o pe niciuna dintre astea doua!).
    In schimb, pe scena, pe un covoras de muzeul satului, a aparut un nene batran, netuns, cu o barba de carunta, si timp de o ora jumate, de pe un scaun mititel, a lalait muzica medievala alaturi de un celebru intrepret de lauta. Concertul a fost, paradoxal, scurt si plictisitor. Pot sa-i inteleg lui Sting experimentele, nevoia de a se linisti, de a se intoarce la esenta, de a-si intelectualiza muzica… dar asta o faci pe o piata satula de tine dupa zeci de concerte pe an, dupa ce le-ai urlat in cap Roxaneee!!! pana s-au saturat, dupa sute de show-uri ametitoare. Aunci poti veni, uite nene, de data asta va cant, cuminte, la lauta, si fac pe tenorul virgin. Dar in tari unde oamenii te asteapta de 30 ani – du-te si fii Sting! Da-ti jos costumul ala de profesoras de provincie si pune-ti geaca de piele si maioul fara maneci. Ca oamenii aia au dat 500 ron pe bilete la suprapret!!
    Intr-adevar, sala a aplaudat cuminte iar oamenii se straduiau sa fie emotionati, afectati de anti-showul de pe scena – insa dupa marimea sms-urilor pe care le trimiteau multi din jurul meu, banuiesc ca nu le-a iesit chiar tuturor caderea in transa.
    Ce mai, am auzit ca vine Madonna in Romania – desi nu prea cred! – si mi-e si frica sa ma duc!!! Daca are, brusc, o revelatie a propriului nume si apare imbracata in calugarita si-mi canta, 2 ore, romante????

  31. savuroasa descriere, Alina.
    mi-a placut mult.
    m-am lovit si eu de acest aspect in serile Cerbului de Aur, cand artisti consacrati au adus o cu totul alta imagine decat cea asteptata.
    si am renuntat sa mai sper ca voi vedea concerte pe care le-am asteptat o tinerete itnreaga.
    uite-asa se lecuie omul de multe…

  32. ;)))
    Alina, trimite-mi mie pozele pe care vrei sa le pui si o sa fac eu un post separat despre concert ;))
    Pana termin revista si o bag in tipar ca sa pot scrie despre niste scrisori deschise ale unor prieteni de-ai mei catre niste ministri ;))

  33. Pisica, nu am nimic cu ideea unei alte imagini, numa sa fie una mai buna decat cea de dinainte🙂
    Ionut, o sa-ti trimit pozele! O sa fie ca in fazele alea cu „inainte” si „dupa” sau cu „asa, da”, „asa, nu”. Si ce faci maine bun de mancare, ca vin peste tine?🙂

  34. sunt curioara, Ionut unde o sa catalogam intamplarea aceasta…
    de fapt te las pe tine sa clasifici… 🙂
    poate la intrebarile retorice de genul :”de ce Ariel fabricat in Germania este incomparabil mai bun decat cel fabricat pentru tarile de est”???? (si nu numai Ariel, evident)

  35. Si imi cer scuze Madonnei ca am gandit urat despre ea, ea e femeie serioasa, asa ca sigur va fi asa cum trebuie si cum m-a obisnuit: frivola, zanateca, extravaganta pana la grotesc🙂

  36. Madonna este exemplul viu si nebun al artistei care s-a reinventat de mii de ori pastrand, totusi, acelasi registru, cel al muzicii pop. A incercat ea ceva musical de cand cu Evita, a luat lectii de canto care probabail i-au prins bine, aproape a luat si Oscarul pentru rol- dar cand a fost sa plece in turneu si-a luat chilotii de nailon si sutienul cu robineti si a fost Madonna!
    Nu ma indoiesc ca-si arata varsta, nici nu ma astept sa arate ca o pustoaica, vreau numa’ sa n-o apuce fitzele, intelectualizarea, vocalizele, muzica epocii de piatra, si sa cante ce si cum stie ea cel mai bine.

  37. buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata…

    nu vin sa va spun ca e ziua de valentin (ca nu cred in date fixe, inimioare, iepurasi si bombonele) si oricum azi am zi de smotru casnic…
    vin sa va spun ca o admir pe Madonna, o ascult… dar de la casa si mp3-ul meu.

    sa aveti o zi cum va doriti.
    pentru mine va fi o zi super-sexy…🙂 pot sa-i spun asa?
    ador week-end-ul pentru ca am vreme de mine, de suflet, de scris, de citit, de singuratate.

    ionut, povesteste un pic, te rog, cum e ghimbirul la creveti. eu il folosesc la o prajitura si… de fapt sunt mare amatoare de mirodenii…

  38. Ghimbirul merge de minune cu usturoiul si intra in aproape fiecare reteta de mancaruri chinezesti. In general se foloseste proaspat tocat marunt, in cubulete. Se pune la calit impreuna cu usturoiul tocat similar in ulei incins (1-2 linguri). Apoi se pun legumele sau carnea (de pui, porc etc.)

  39. Yaaaaaaaaaam!
    Daca iti spun ca am ajus sa-l pun si in tocana, banala si romaneasca noastra tocana de cartofi ma crezi???

    Eu mi-am inventat de drag si dor de ghimbir o reteta de prajitura cu ciocolata. E ceva in genul deserturilor englezesti, un fel de tea-cake, dar ghimbirul ii da un cu totul alt gust…
    Si ca sa iti spun si de ce m-am traznit cu ideea de prajituri cu ghimbir… cineva, candva, in copilaria mea mi-a adus din alte tari o ciocolata cu ghimbir careia i-am purtat dorul si gustul in suflet… pana cand m-am facut mare!🙂

  40. recitesc ce ti-am scris si ma tot gandesc la obsedanta idee ca totul in viata se leaga de perceptiile noastre, mai vechi sau mai noi despre lume, despre ce-i in imediata sau mai indepartata vecinatate a sufletului…
    eu sunt un kinestetic, asa percep lumea, daca imi dai doua-trei vorbe, oricare, perceptia mea are gust, atingere, miros… am fost in toamna la un curs interesant si am descoperit acolo ca perceptia kinestetica e mai rara… in general oamenii sunt vizuali si apoi auditivi…
    si, evident, mi-am incropit un soi de analiza proprie (da, si asta ador sa fac)… n-am stiut pana atunci prea multe despre felul acesta de a vedea lumea si regasesc in mine motivatii si gesturi bazate tocmai pe ceea ce acum stiu.
    de aici, poate, si modul meu de a interpreta ziua de astazi ca pe o zi oarecare…

  41. Noi lucram ;))
    Sarbatorim ca pe vremuri prin munca ;)) Dar eu si George o sa gatim pentru colegele noastre ;))
    Macar ele sa se simta sarbatorite avant la lettre ;))

  42. Buni colegi, mai sunteti voi!🙂
    Va doresc inspiratie si mirodenii bune si …savoare.

    Si banalul… spor la munca… oricum, n-o sa te las sa te plangi, munca ta e mai frumoasa ca a mea… tu invarti cuvintele in oala magica a mintii… eu ma invart pe mine printre oameni.

  43. 🙂
    eu mi-am propus astazi cu totul altceva decat am facut.
    adica trebuia sa ma ocup de alea-alea prin casa si in schimb… m-am cocotat pe blogul lui alice!!!
    da, a fost o zi de vorbe bune… si de muzica…
    oare tie ce sa-ti daruiesc?

  44. pentru ca imi plac Dire Straits de mor… si sper sa iti placa si tie englezul asta tipic…
    dar de ce ma intrebi?

    gulas gatesc… cu vin de Tokai de la mama lui… :)… te astept? o sa vina si meninne… am cules-o de la simona.

  45. Vreau si reteta Pisica. Te rog frumos🙂

    Madonna intr-adevar se reinventeaza pe scena si poate nu numai…Am intalnit in iarna o persoana ce o intalnise pe Loredana Groza la nu stiu ce eveniment. Personagiul canta nu stiu ce tip de muzica, si Loredana i-a spus: vrei sa te vinzi si vrei sa supravietuiesti in industria muzicala, esti in stare sa te reinventezi?..Si personagiul e suparat foc, dar de aia o asculta doar mama ei si inca doua vecine…

    Nu stiu daca am fost suficient de explicita:(

  46. :)… la alice bucataresc prajituri, la ionut mancare… or sa ma scoata oamenii astia de pe blog, anais!!!
    si culmea e ca nu ma omor cu gatitul… poti sa crezi?!
    chiar vrei reteta de gulas?
    daca ne lasa ionut…

  47. Buna seara, Ionut. Te citesc de mult, insa nu am indraznit pana acum sa scriu pe blogul tau. Acum m-am mutat de pe blogul lui Alice, la tine.
    Referitor la „Decenta lui nu stiu” -chiar daca parerea mea vine poate prea tarziu- eu spun ca sinceritatea e cel mai rar lucru intalnit in zilele noastre. Si mereu dam peste oameni care vor sa para ceea ce nu sunt, care isi insusesc cuvintele si parerile altora, si care in loc sa spuna simplu „nu stiu” , aleg sa emita idei deplasate, doar de dragul de a parea geniali. Dar nici prin gand nu le trece cat de „geniali” ni se par noua, celor care ii ascultam.
    O seara mununata va doresc.

    • O sa deschid un post pentru retete ;))
      Bine-ai venit Anais. Sorry ca nu ne-am conversat aseara, dar am ajuns acasa f tarziu si stiind ca si azi, duminica o sa fiu la birou, n-am mai intrat pe blog.

  48. buna dimineata, ionut, buna dimineata…

    am adormit cu dire straits, m-am trezit cu ei… e ca o intoarcere in mine insami…
    si cum m-am indragostit de ei?
    era in 88 concertul pentru Nelson Mandela.
    era noapte si la Bucuresti se puteau prinde la tv bulgarii.
    a doua zi aveam examen dar nu conta.
    cineva imi spusese de ei, ascultasem albumul lor din 83.
    i-am vazut in noaptea aceea si apoi i-am cautat.
    anii au trecut.
    cand mi-e dor de mine insami, pun un album cu ei si ma visez vie, intreaga, nevatamata.
    iar ei ma asteapta cuminti de fiecare data… trebuie numai sa dau un click…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s