HAYAO MIYAZAKI, UN DISNEY NIPON

HAYAO MIYAZAKI

L-am descoperit pe Miyazaki, in 2001, intr-un Vogue frantuzesc (daca va vine sa credeti) care-i dedicase vreo 12 pagini. 12 pagini unui film de animatie? Nu mi-a venit sa cred, dar imaginile extrase din filmul (numit in franceza) Calatoria lui Chihiro erau fabuloase. Imediat ce-am ajuns seara acasa am inceput sa caut pe internet si pana la sfarsitul saptamanii poposea la mine pe hardisk o versiune de mica rezolutie din care n-am vizionat decat primele 10 minute din respect pentru film. O astfel de capodopera merita vazuta la maximum de calitate posibil.

Am asteptat mai bine de 6 luni pana am facut rost de DVD-ul cu filmul numit in varianta engleza Spirited Away. Titlul original: Sen to Chihiro no kamikakushi – traducerea extrem de aproximativa: Sen si Chihiro rapite de zei. In folclorul nipon kamikakushi se refera la disparitia misterioasa a cuiva rapit sau ascuns de zeii infuriati. Filmul porneste ancorat in contemporan si ne prezinta o familie japoneza moderna (tata, mama si fetita Chihiro) aflata in tranzit spre noua locuinta. In timpul unui popas Chihiro descopera un sat aparent parasit, dar cu mese intinse doldora de mancaruri extravagante. Parintii mananca, dar fetita refuza presimtind un pericol ascuns.

Odata cu caderea noptii locul incepe sa se populeze cu tot felul de zei, spirite si fiinte supranaturale, iar Chihiro descopera ingrozita ca parintii ei s-au transformat in porci. Si de-aici filmul se transforma intr-un fel de Alice in Tara Minunilor. Imaginatia si geniul lui Miyazaki construiesc o lume supranaturala in care copila Chihiro trebuie sa renunte la nume pentru a putea intra si a incerca sa-si salveze parintii si sa-i readuca la forma umana.

viagem_de_chihiro05

Ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost firescul cu care copilul accepta miraculosul ca un dat si se adapteaza unui mediu pe care intelectul adultului il respinge instinctiv. Aceeasi intruziune a insolitului in lumea reala o foloseste regizorul/scenaristul/animatorul/desenatorul Miyazaki in multe alte filme ale lui. De fapt, e mai mult o coexistenta – diferita de realismul magic sud-american – mai ales atunci cand personajele sunt copii, dar alteori (ca in Porco Rosso unde un aviator cu fata de porc relationeaza bine-merci cu oamenii normali) e valabil si pentru adulti. De altfel alura de Humphrey Bogart a personajului (atat ca mentalitate, mod de a vorbi si a se imbraca) nu are cum sa fie gustata de cei mici ;))

Spre deosebire de desenele animate contemporane filmele lui Miyazaki nu sunt dedicate numai copiilor. De fapt, desi ii vor distra cu siguranta pe copii, subtilitatile sunt adresate adultilor. Abordand teme ecologice (in special poluarea naturii de activitatile umane) Miyazaki reuseste sa nu fie tezist si liniar datorita convingerii lui conform careia portretizarea raului pentru a-l distruge dupa aceea este un concept depasit. Asa cum marturiseste este un pesimist extrem care stie ca lumea se indreapta intr-o directie gresita, dar atunci cand vede un copil nu-i poate spune: “Oh, n-ar fi trebuit sa vii pe lume!”. Cu aceste idei in minte isi realizeaza filmele.

Inchei cu descrierea finalului de la Mononoke-hime (Printesa Mononoke, 1997) in viziunea autorului:
Nu poate exista happy ending la lupta dintre zeii furiosi si oameni. Totusi, chiar in mijlocul urii si omorurilor exista lucruri pentru care merita sa traiesti. O intalnire minunata sau un lucru minunat poate exista. Noi infatisam ura, dar trebuie infatisat ceva cu mult mai importanta. Infatisam un blestem pentru a evidentia bucuria eliberarii de el. Ceea ce trebuie sa aratam este modul in care un baiat intelege o fata si procesul prin care o fata isi deschide inima catre un baiat. La final, fata ii va spune baiatului: “Te iubesc, Ashitaka. Dar nu pot sa-i iert pe oameni.” Zambind, baiatul trebuie sa spuna: “Asta-i de-ajuns. Traieste cu mine.”

PS1: Miyazaki uraste sa fie numit Disney al Japoniei😉

PS2: Toate desenele lui animate sunt clasice, Miyazaki nu accepta un procent mai mare de 10% din film sa fie lucrat in CGI (generate pe computer)😉

Filmografie selectiva (ce-am vazut si-am apreciat ;))

Lupin III: Castle of Cagliostro 1979 • Nausicaä of the Valley of the Wind 1984 • Laputa: Castle in the Sky 1986 • My Neighbor Totoro 1988 • Kiki’s Delivery Service 1989 • Porco Rosso 1992 • Princess Mononoke 1997 • Spirited Away 2001 • Howl’s Moving Castle 2004

21 thoughts on “HAYAO MIYAZAKI, UN DISNEY NIPON

  1. Impresionant!
    Ce frumos ai prezentat! Mi se pare ca e ceva aparte si cred ca Miyazaki, spune in filmele sale realitatea, chiar daca uneori e cam fara de speranta, important e ca in calatoria noastra prin lume avem parte si de intamplari minunate si de oameni deoasebiti.

    • Poate nu m-am exprimat eu bine: mesajul filmelor e optimist, chiar daca Miyazaki e un pesimist ;)) Ce am uita sa spun e faptul ca aproape toate personajele utilizate in filme sunt inspirate de persoane reale pe care Miyazaki le-a intalnit. Inclusiv Chihiro e inspirata de fetita unor prieteni de-ai lui😉

  2. Ionut, buna dimineata si felicitari pentru toate post-urile tale pe care eu le citesc curioasa si mirandu-ma mai ceva ca un copil in fata unei vitrine cu jucarii!
    Acesta din urma m-a miscat in mod special si da-mi voie sa-ti pun o intrebare prosteasca: pentru cineva care nu e asa maestru in download, search si piraterie de film si muzica DVD-ul acesta se gaseste si de cumparat? In retele de genul Diverta? Sau cum as putea face si eu rost de el?
    Multumesc si felicitari inca odata! Din suflet!

    • 😉 Merci pentru amabilele aprecieri😉 m-ai facut sa rosesc ;)) Din cate stiu eu erau de gasit 3 dintre filmele lui Miyazaki in format DVD in Romania. Dar chiar daca au disparut intre timp ramane posibilitatea comenzii online: sunt functionale atat magazine romanesti cat si straine (gen ebay), dar filmele fiind oarecum vechi, nu cred ca mai exista in oferta autohtona (cel putin la Diverta nu mai exista ca am verificat), poate doar pe-afara. Dar te pot invata sa-l optii de pe net daca vrei ;))

  3. Ionut, daca te duci vreodata in Japonia cauta un teatru unde au loc spectacole de teatru NO, rolurile sunt interpretate de catre actori. De vreo 200 de ani incoace, ruleaza acelesi, spectacole, doar actorii noi. Sau un teatru unde au loc spectacole bunraku, adica asa se numesc papusile lor, care sunt altfel decat ale noastre. Nu intra in sala cu prejudecatile europenilor. Eu am vazut doar pe caseta, pentru ca in Japonia n-am fost. Acolo vei trai stari, vei simti energii.
    Mi-ar placea sa vad fimele marelui regizor nipon, pentru ca m-ai convins din ceea ce ai scris sus. Te rog sa-mi spui unde as gasi din filmele din filmografia pe care ai atasat-o la sfarsitul articolului? A, dar sa nu ma pui sa piratez de pe internet, ca nu ma pricep.
    Multumesc anticipat.

    • Stiu de spectacolele de care povestesti (am vazut si eu – tot – pe net ;)). Apropo de filme vezi raspunsul dat ancai g. ;(((
      Interesant si amuzant in SPIRITED AWAY (apropo de teatrul no sau Noh in engleza) e faptul ca exista un personaj magic numit in versiunea englezeasca Fara-Fatza (Noh-Face, adica ;)). Acesta n-are nimic in comun cu Teatrul No, ci e traducerea literara a numelui personajului care in japoneza se numeste – de altfel – Kaonashi ;)) Pe de alta parte regret ca n-am vazut acum vreo 8 luni la National cele 2 piese de teatru no intr-un act ;(((

  4. Am primit mesajul si-ti multumesc din nou. De ce am curiozitatea de a vedea un spectacol de teatru No, adica sa fiu intr-o sala? Pentru ca este diferit de ceea ce fac europenii, intr-un spectacol de teatru. Intr-adevar este un teatru viu, unde trairile spectatorului sunt dirijate de starile care vin de pe scena. Nu vei intalni niciodata in teatrele noastre asa ceva. Japonezii au preluat enorm de multe situatii dintr-o scoala de arte martiale, iar actorul de teatru no nu are nimic comun cu cel european. Spun european, pentru americanii sunt tari in actorie de film. Ma intereseaza regizorul Myazachi pentru ca gasesc acel altceva si in materie de actorie, interpretare, regie, personaje, scenariu, chiar daca este film. Multumesc mult.

    • Pe langa cinematografia japoneza clasica – destul de cunoscuta la noi (mai ales prin filmele lui Kurosawa) – e de urmarit cinetografia contemporana asiatica si ma refer la cea din Hong-Kong, Coreea si chiar China. Iti recomand sa cauti de la japonezi filmele lui Hideo Nakata, Takeshi Kitano si Miike Takashi, iar de la coreeni pe halucinantul Kim Ki-Duk ;))

  5. Multumesc mult. Caut repertoriul indicat.
    Da, ma simt bine la tine pe bloc. Mai aproape de lumea mea. E prea mare indrăzneala mea, să-ti pun mai multe intrebări?
    Incep: cum ai reacţiona, daca te-ai intalni cu personajul tau preferat, fata in fata?
    Care este personajul tau preferat?
    Vrei sa-l vezi?
    Ce intrebari i-ai pune?
    Vrei sa-l vezi?
    Te-ai duce in lumea lui?
    V-ati imagina actiunea impreuna cu alte situatii?
    Ati transforma actiunea lui?

    Atentie, nu te-am intrebat de actor!

    Copilul merge la spectacolul de teatru sau film doar pentru personaj, nu pentru actor. Uraste personajul negativ. Alearga spre scena spre personajul pozitiv, ii daruieste flori la final si-l pupa. Pleaca acasa fericit. Daca o sa intri intr-un teatru de copii, vei vedea la final actorul care a interpretat personajul pozitiv cu o caruta de flori in brate, indiferent ca a jucat prost in seara aia. Nu stie că actorul acela este un nume si nu-l intereseaza.
    Dacă vrei sa vezi daca spectacolul pe care l-ai realizat este bun, adu in sala macar un copil. Taxeaza actorul foarte usor. Reactioneaza instinctiv la ceea ce face prost actorul. Nu-i de vina urletul lui in sala, daca actorul joaca prost pe scena sau filmul e plictisitor.
    Ai remarcat foarte bine capacitatea de mimetism a copilului, intuitia, curiozitatea, modul cum experimenteaza tot. Totul e joc si imaginatie in lumea lui. Este un mic actor.
    Si tu esti asa. Privesti cu suflet de copil lumea, si ea vine spre tine cu bogatiile ei. Stii sa le primesti?

    • hmmm… ce fel de personaj? film, carte, bd, game? nu cred ca am cu adevarat un personaj preferat, ci mai degraba simpatizez sau empatizez cu vreunul… de ex.: il prefer pe Batman lui Superman – pentru ca primul e mai uman si mai predispus greselii si implicit evolutiei decat cel de-al doilea care e cantonat intr-un etern prezent. Din acest motiv am si scris candva BATMAN – O PERSPECTIVA ANTROPOLOGICA ;)) Pe de alta parte nu ma comport ca un fan al respectivului personaj: sa-i adun aventurile, sa-i colectionez item-urile… Din lumea gameurilor video i-am simtit aproape pe Garretth – master thieful din ;)) seria Thief , pe Nameless/Chosen One din Planescape Tornement sau April Ryan din Longest Journey… In general, daca personajul e bine construit n-ai cum sa nu-l simpatizezi/antipatizezi.
      Apropo de intrebarea cu intalnitul fata in fata ;)) Cred ca maica-mea m-a antrenat de mic copil pentru asa ceva ;)) Imi amintesc ca pe la 5-6 ani aveam pe perete o carpeta cu Sufita rosie (in partea dreapta a ei) pe cale sa intre intre intre brazii padurii (din stanga). Si in fiecare seara, sarmana maica-mea, terminata fiind de pretentiile noastre de a nu ne repeta povestile incepea sa ne spuna: „Uite, in spatele bradului de-acolo din margine cred ca vad laba lupului, repede intra in poveste si avertizeaz-o pe Scufita sa nu intre in padure…” si din momentul ala povestea era continuata de mine sau de frate-meu ;)) Despre continuarea actiunii, implicare in poveste si modificarea firului narativ si asa mai departe am scos cu ani in urma un numar special al JSF-ului ;)) Asa ca daca vrei amanunte cauta-l si citeste-l ;))

  6. Eu sunt publicul tau rebel, si ca sa ma tii aici, si sa nu ma supar tu trebuie sa apari mereu altfel.
    Nu sunt multumita de raspunsuri. Le-ai evitat. Apreciez faptul ca ai alt gen de scriitura, mai sus de varful cratitei. Da, n-ai exersat aici fata in fata cu Batman. De fapt, ai trecut in registru niste personaje, si atat. Acum sa nu crezi ca ti-am luat interviu. Tu baletezi cu multa figuratie printre intrebarile mele. Eu vroiam o alta poveste de la tine nu teorii despre modificarea firului narativ, asta este treaba scenaristilor. Nu reguli si limite vreau, ci povestea intalnirii, asa cum ai fi vazut-o tu. Nu are nimic comun cu filmul, pe care l-ai vazut. Jocul tau cu al lui. Intalnirea unica dintre tine si el. Iti dau voie sa-i iei un interviu.

    Uite, colegele tale de blog si redactie cauta povesti din realitate, neaparat de iubire sau nu. Si sunt multe, pentru ca realitatea este intotdeauna un ghid de inspiratie pentru visatori. Tu dai concurs aici la mine. Fiecare cu concursul lui. Ritmul scrisului tau mie imi spune altceva. Eu il ascult.
    Te necajesc? Te rog sa ma ieti, ca-mi place sa te necajesc.

    Stii care-i cel mai frumos exercitiu de scris? Scrie tot ceea ce-ti vine in minte pe hartie cu pixul, nu la calculator, cand cu mana stanga, apoi cu dreapta. Vei scrie pana cand se modifica scrisul tau, iar ritmul va fi altul. Tu devii viu, pentru ca scriitura ta vine din interiorul fiintei tale, iar „ritmul- iata esenta stilului!” cum spunea Caragiale, se propaga in direct pe hartie. Vei fi uimit ca se intampla ceva magic. Te rog, incearca!
    Poti sa-mi scri povestea intr-o fraza cinematografica? Nu, nu vreau texte lungi si goale.
    In felul acesta vei afla ce insemna sa fi viu in scriitura.

    Uite, mie Harry Poter nu mi-a placut, nu m-a tinut in sala. Am rasfoit cartea sa vad cum este scenariul, pentru ca autoarea scrie ca o scenarista. Stii de ce a avut succes? Pentru ca a stiut sa se adreseze „copilului magic” din interiorul fiintei. Este o felie din interiorul personalitatii umane pe care o avem toti, si care reactioneaza foarte bine cand din exterior i se adreseaza cineva. El viseaza pe ritm de magie si se joaca. Mi-e greu sa ma exprim, sa delimitez zona, si de aceea am numit-o copilul magic, ca nu vreau sa elimin sensul real.
    Tu te adresezi mie, iar eu, repet, sunt publicul tau rebel, si te mai adresezi inca unei plaje de public pe care n-o definesc, pentru ca receptarea se produce diferit. Public, publicuri…

    Cunosc un profesor de analiza de film care a scos si o carte, despre cum se scrie un scenariu, pe care studentii o ar fi rupt-o in bucati. Si cand s-a produs artistic la CNC, comisia a apreciat munca lui cu nota 3. Eu m-am intrebat atunci, la ce foloseste aceea carte, pe care studentii o urasc, daca el ia o nota asa mica, iar scenariul lui nu-i demn de film?

    Spune-mi te rog, ce este JSF? Nu stiu unde sa caut.

    Nu uita sa fii viu in scris! Vreau sa fii aici mai prezent in ceea ce faci. Iti dau voie sa ma injuri, pentru ca oricum ma straduiesc sa nu aud nici telepatic, si n-o sa ma vezi, pentru ca eu sunt publicul tau rebel.

    Si mama ta este o actrita! Unic si inventiv modul de a intra in poveste. Aveai o imagine, iar emisfera ta dreapta s-a hranit cu ea si tu ajungeai in poveste apoi in somn. Pentru ca ultimul gand cu care intri in somn deruleaza toate visele noptii.
    Un joc foarte frumos. Vezi, ca exercitiul acesta il mai poti practica si azi.
    Gata, la treaba!

    • Metoda pe care-ai descris-o e doar una ;)) Mai sunt si altele, iar scriitorii mari pur si simplu nu au nevoie de vreo metoda pentru a se racorda la ritmul propriu. Pentru ca sunt 2 feluri de scriitori (am printre prietenii mei exponenti din toate taberele;)) Unii sunt scriitorii nascuti, iar ceilalti cei facuti. Ambele clase au talent, nu e vorba de talent aici, ci de metoda de scriere si de scriitura. Cei nascuti se asaza la masa si scriu: orice, oricum. In mod fatal produc si multa scriitura de nivel mediu, dar sunt prolifici. Ceilalti sunt mestesugarii, artizanii. Stau intepeniti in jurul unui cuvant si zile intregi. Primii pornesc sa scrie si scrisul ii conduce cel mai adesea unde vrea el, ceilalti conduc scrisul. Capodopere apar si de la unii si de la altii. Nimic nu e alb sau negru in scris. Nicio metoda nu e unica in arta…

  7. am facut astazi o incursiune printre povestile care pot fi spuse, printre gandurile care pot fi impartite, printre bucuriile pe care prin munca mea trebuie sa le aduc… pentru ca vreau.
    si pentru ca citisem mai devreme discutia dintre tine, ionut, si monica andrei, m-am trezit cautandu-l pe Regele Aslan… si iti daruiesc si tie colajul cu care voi deschide cursurile curand, .. (sunt curioasa cum vor reactiona participantii, desi, stiu, i-am invatat sa ridic mereu stacheta si pentru ei, dar si pentru mine…)

    zile bune sa ai… reapar eu si pana atunci sper sa ninga.😀

  8. Adevarurile s-au descoperit demult, iar note de subsol la operele lui Platon s-au tot scris. Elitele din toate domeniile varfurilor specializate emit solutii si idei care angajeaza societatea. Am constatat cu tristete ca, in jurul operelor de mare profunzime cresc umbre: pastisa, plagiatul, compilatia, eclectismul, manierismul, epigonismul dintr-un contrast intre ceea ce ar vrea sa faca si sa fie autorii acestora si puterile lor reale.
    Tot asa, dintr-un obscur complex snobii ravnesc la rangul de elita creativa si receptiva, mimeaza tot ce e moda integrandu-se cu „motivatia personala” de-a nu ramane pe dinafara.

    Uite, intr-un articol publicat în anul 1900 de catre Caragiale aflăm despre ce ar trebui să facem când ne apucăm de scris: „Învârteşte-ţi condeiul de zece ori în cerneală până să scrii un cuvânt, şi, după ce l-ai scris, gândeşte-te de o sută de ori dacă nu trebuie şters, nu de dragul stilului, ci de teama primejdiei. Oricând îţi va clipi prin minte ceva care ţi-a încărcat sufletul, ori înveselindu-l cu prisos, sau mâhnindu-l peste măsură, stinge repede scânteia care-ţi poate aprinde foc în cap. Şterge cuminte şirurile ce simţi bine d-ar plăcea la foarte multă, ofensând pe acei câţiva mai puternici decât aceasta, şi înlocuieşte-le cu cea mai sălcie platitudine, şi fereşte-te chiar atunci să nu cumva s-aluneci afară din tonul amabil al sfintei banalităţi”.[Pareri libere, Opere, vol IV, 1965, p. 425]
    Nu intamplator si-a scos porecla Mos Virgula.

    Între reţeta de scris dată de dramaturg şi un text publicat de Cehov în anul 1885, intitulat: „Reguli pentru scriitorii începători există asemănări. Ideea este aceeaşi: mâncărimea scrisului e într-adevăr de nevindecat.[Cehov, Opere III, 1955, p. 227]
    Printre regulile lui Cehov găsim: 8) E foarte uşor să te faci scriitor. […] De aceea nu te sfii… Pune înaintea ta o coală de hârtie, ia pana în mână şi după ce ţi-ai îmboldit imaginaţia, dă-i drumul! Scrie despre ce vrei… […] 12) Dacă vrei să scrii, procesează în felul următor: Alege-ţi mai întâi o temă. În această privinţă ai deplină libertate. […] 13) După ce ţi-ai ales tema, pune mâna pe un condei cu peniţa neruginită şi aşterne tot ce pofteşti, cu un scris citeţ, fără bucle şi codiţe, pe o singură parte a coalei, lăsând cealaltă parte neatinsă. Acest din urmă lucru e de dorit nu atât pentru sporirea veniturilor fabricanţilor de hârtie, cât pentru alte considerente, superioare.”
    Cehov recomandă debutantului concizie, pe motiv că bucăţile scurte au şanse mai mare de publicare şi recomandă alegerea unei teme, lucru esenţial pentru cel ce vrea să scrie.

    Ce ti/am scris acolo nu e metoda de scris, dar tu ai muscat puternic.Ha, ha, ha!
    Sunt publicul tau rebel, nu uita!
    Sa nu crezi ca am vrut sa te jignesc, dar uneori imi place sa arat altora lucruri demult uitate.

    Si intalnirea cu personajul, unde e? Vezi ca sunt perseverenta. O sa/ti spun si eu o poveste.

    Am citit tot ce ai postat pe blog.

    P.S.N/am putut intra pe adresa pe care mi/ai trimis/o. Apare un semn de circulatie, cu mesajul ca trebuie sa primesc invitatie pentru ca este site privat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s