BALET PE MARGINEA ABISULUI CU PROPRIA UMBRA

Altfel imi imaginasem si pregatisem postul acesta. Vroiam sa fac o retrospectiva a lansarilor sefe de toamna, dar vizionarea filmului MOON mi-a deturnat planurile initiale. Asa ca o sa impart in doua ce avusesem de gand initial sa fie un singur post ;)).

Nu ma asteptasem la prea multe de la MOON.  Spre deosebire de  cutumele mele legate de filme nu-l verificasem inainte pe imdb, si nici nu urmarisem distributia , regizorul sau scenaristul. Doar parerea unui amic care-mi spusese ca e interesant m-a impins sa-l vizionez.

moon_poster_sam_rockwell

Si am dat peste ceea ce parea sa fie (conform inceputului) primul film sefe despre un viitor optimist al omenirii. Energia aparent nelimitata si ieftina obtinuta de pe Luna oferise omenirii cheia problemelor poluarii, foametei din lumea a treia si crizei petrolului. Si tot procesul extragerii era robotizat si automat, cu numai un om care sa supravegheze totul si sa intervina in caz de urgente.

Si de-aici totul basculeaza si filmul relativ banal se transforma intr-o extrem de dura discutie despre ce inseamna umanitatea si ce defineste omul. Fara a ajunge – in opinia mea – la sublimul filmului lui Ridley Scott Blade Runner, Moon reuseste cu un minimum de mijloace (atat in domeniul efectelor speciale, cat si al utilizarii personajelor: avem de-a face cu echivalentul unui monolog cinematografic – actorul principal, Sam Rockwell, cred ca interpreteaza singur 90% din scene!) sa te atraga in dezbaterea: poate o copie sa devina mai reala decat originalul? Asta imi aduce aminte si de superba povestire a regretatului Alexandru Ungureanu: Artele martiale moderne.

Un alt plus imens il constituie robotul care-l protejeaza pe astronaut, un fel de suflet mecanic al casei, daca vreti. Factotum, doica, medic, prieten, tovaras… Dupa parerea mea, de la Odiseea spatiala 2001 a lui Kubrick niciun alt robot (nici chiar duetul celebru din Star Wars) n-a avut un rol atat de substantial si nu s-a dovedit mai „uman” decat GERTY. Nu intamplator GERTY e lipsit de aspect antropomorf: o structura masiva, cu un ecran ce afiseaza emoticonuri empatice (un clin d’oeil la lentila lui Hal din Odiseea?)cu starea lui Sam Bell – astronautul pe care-l are-n grija. Importanta personajului mi-a devenit si mai evidenta cand am vazut pe lista castingului de final actorul care i-a imprumutat vocea: Kevin Spacey!

Orice as mai adauga ar inseamna sa dezvalui din intorsaturile si clinciurile scenariului si sa va lipsesc de clipe de agonie si extaz. Asa ca va indemn sa vedeti filmul si dupa aceea sa vorbim pe marginea lui. Pentru ca va fi o explorare a singuratatii in cautarea propriei umanitati si un balet a l’aveugle pe maginea abisului cu propria umbra. Nu degeaba Nietzche spunea Daca te uiti adanc in abis, se reflecta si abisul in tine.

15 thoughts on “BALET PE MARGINEA ABISULUI CU PROPRIA UMBRA

  1. Astazi, „Romanţa” vremii cântă trist la „Gala” vieţii, pentru că s-a frânt şi ultima petală din buchetul anilor cu „Numele trandafirului”, anuntand plecarea printre „Lumini şi umbre” a actorului Gheorghe Dinică.

    Nu l-am cunoscut personal si nu l-am vazut niciodata in spectacole de serviciu, pentru ca atunci cand intra in scena vrajea locul. Am in mintea mea vie amintirea, cand de ziua UNATC, si ziua de nastere a lui I.L. Caragiale, a primit „Doctor Honoris Causa”, alaturi de Marin Moraru si Victor Rebengiuc, reprezentand fiecare emblema generaţiei de aur în Galaxia Teatrului Românesc.

    Ne-a povestit cum actrita Dina Cocea l-a vazut intr-o trupa de amatori si i-a spus sa vina la examenul de admitere. Ne-a marturisit ca iubeste personajul negativ, pentru ca „da viata intregului, si ramane in mintea publicului mai mult”. L-am vazut, cum a privit emotionat scoala varuita in alb, care noua ne dadea mare durere de cap. Am ras, am plans, am aplaudat, i-am admirat tacerea.
    Cand moare un actor dispare si lumea personajelor pe care le-a interpretat intr-un mod unic, iar nou ne lasa un gol imens.
    Dumnezeu sa-l odihneasca si sa aiba lumina acolo unde va ajunge!

  2. Nu asa cum le-a interpretat el. Am scris personajele pe care le-a interpretat el intr-un mod unic.

    Si aici se poate dezvolta o in treaga teorie, pentru ca toti marii actori, care au ramas in mintea noastra pentru un personaj sau altul au pus acel ceva unic ca sa-i dea viata pe scena.
    Priveste marile montari scenice puse pe pelicula (nu prea este ok, pentru ca teatrul si filmul sunt doua arte, fiecare cu estetica proprie), si vei constata in interpretare o puternica amprenta din scoala stanislavskiana. Actorii au dictie, traiesc personajul, iar pauza psihologica se declanseaza din inspirul – expirul si emisia cuvantului din plamani nu gat.

    Azi, nu se aude bine in fundul salii, majoritatea actorilor tineri sunt pe langa personaj. Sau vad un singur personaj, pe care l-a interpretat cu succes, iar aplauzele l-au fixat pana in maduva oaselor actorului respectiv, si spectacolul devine unul de serviciu doar. De ce? Pentru ca de ani de zile nu mai au in facultate profesor de dictie, au doar profesor de vorbire si nu fac mare lucru. Marii profesori s-au dus, iar cei tineri iau din toate scolile de actorie cu metoda, si de fapt din niciuna.

    Stateam de vorba cu un actor rus, care joaca pe aici la Teatrul Metropolis si la Teatrul de Opereta. Imi spunea ca regia nu trebuie sa se vada in spectacol. Iar eu i-am spus ca daca regizorul nu le da directie se plimba aia pe scena ca pe drum si nu stiu ce au de facut.

    Uite, Rebengiuc este o exceptie. Are o intuitie scenica. Intra in scena si joaca. Putini sunt ca dansul. Umple spatiul cu personajul, starea, situatia. Maia Morgenstern este foarte tehnica. Pe Marcel Iures nu-l poti distribui in orice. Are o structura foarte buna pentru personajele lui Shakespeare.

    Noi nu avem scoala de actorie de film in Romania, avem doar scoala care formeaza critici de film. Mi-a povestit un actor tanar, care are un rol intr-un sitcom, ca regizorul le da indicatii de regie ca-n teatru, adica pune actorii sa ingroase toate gesturile.Oribil!

    Dinica era un cameleon. Si a mai avut sansa de-a lucra si cu David Esrig, care stie sa lucreze cu actorii, sa descopere in ei altceva. Lasa actorul sa citeasca textul in maniera lui personala, apoi il oprea si incepea frazarea prin descifrarea actiunilor din text, pentru ca drumul spre personaj sa fie mai usor. Un mare pedagog si regizor. Si nu se incurca cu orice text contemporan scris pe genunchi, fara mesaj, tema, personaj etc.
    Are propria lui scoala de actorie de teatru si film in Germania.

    Ca experienta, daca ai timp sa ajungi la teatru, du-te sa vezi un spectacol al lui Radu Afrim, apoi unul montat de catre Silviu Purcarete. Si ai sa vezi mari diferente. Receptarea se produce tare diferit. La Afrim, după primele replici, unele cucoane cauta usa teatrului, tinerii rad entuziast, desi nu este cazul, iar batranii adorm, desi pe scena este destul zgomot. La Purcarete stau toti ochi si urechi. Vei vedea tu de ce…

  3. Unde esti? Scriu aici singura? Te rog sa-mi spui unde vad filmul „Moon”, ruleaza la cinema? Nu prea ma uit la televizor.

    Am vazut luni la Cinemateca, un film despre Meyerhold si Eisenstein. Candva cei doi au revolutionat teatrul si filmul cu teoriile lor. Meyerhold a fost elevul lui Stanislavski. Studentul rebel si-a facut scoala de regie de teatru in Rusia, refuzand toate teoriile despre arta actorului pe care le-a invatat in scoala stanislavskiana, dezvoltand propria scoala de actorie si regie de teatru. Stii ce m-a impresionat? Ca Stanislavski inainte de a muri a cerut cuiva sa aiba grija de rebelul Meyerhold, iar Eisenstein a vrut toata viata sa-si reabiliteze profesorul, dar n-a reusit, din cauza lui Stalin,care-l bagase in puscarie pe Meyerhold si o omorase pe nevasta lui actrita in propria casa. Tot lui Eisenstein a ascuns arhiva lui Meyerhold, scrisorile, teoriile, caietele de actorie – niste valori in materie de scoala de actorie, fara de care n-am fi avut acces, daca le-ar fi distrus Stalin.
    Este mare lucru sa-si amintesti de profesorul de clasa care te-a indrumat si sa-l lauzi mereu.

    Eisenstein era inginer si a facut scoala de regie de teatru a lui Meyerhold, apoi a zburat spre film unde a stiut sa plaseze emotie in spatiu, inventand si o scoala de montaj de film.

    Filmul pe care l-am vazut fusese regizat de Galina Evtusenka, care s-a bazat pe biografia lor nu si pe scolile si teoriile lor. I-am vazut pe toti in momente din filme pe care noi nu le avem.

    Nu i-am iubit pe rusi niciodata, dar trebuie sa recunoastem ca au in sange teatru, muzica, dansul, adica intrun cuvant artele. Si mai stiu ca Lee Strasberg si-a intemieat propria scoala de actorie de film de la Hollywood furand din scoala lui Stanislavski puternic, pentru ca doi fosti studenti au ajuns in America si au ramas acolo.

    Eu una sunt o spectatoare curioasa si rebela. Hai sa discutam un film pe care-l putem vedea. Sau un subiect de actualitate. Altfel fug toti si eu scriu singura pe aici. Sa nu crezi ca nu am ce scrie. Esti de acord?

    Nu am intrat pe site-ul acela, pentru ca apare un semn de circulatie si un text unde spune ca este site privat si nu am acces doar cu invitatie.

    • Din pacate la noi MOON va putea fi vazut abia in februarie 2010 ;(( Daca stiam nu va mai povesteam de-acum de el😉 Mda, in legatura cu siteul nu am cum sa te ajut altfel decat sa-ti indic altul: nu mai am drept la facut invitatii – mi-am atins cota, dar daca se mai fac locuri te-anunt.

  4. O sa ma duc sa vad si eu 2012. Daca nu merita sa scrii despre unele filme n-o fa. In teatre sunt multe spectacole slabe din punct de vedere estetic, dar unele au succes la public. In general, oamenii se duc la teatru pentru distributia de pe afis. In unele teatre se doarme bine in sala, unii chiar sforaie puternic. Evident pe bilet platit din buzunarul propriu. Nu este de vina spectatorul ci lipsa de ritm de pe scena induce stari de somn.
    Uite, „Take, Ianke si Cadar” s-a jucat la TNB, cu casa inchisa peste sapte ani. Avea si Dinica rol acolo (Fie iertat!) Textul face parte din draamturgia teatrului satesc. Nu puteai sa te joci, din punct de vedere regizoral, dar distributia de exceptie: Beligan, Moraru, Dinica: Numele de pe afis a umplut salile. Spectacolul era destul de simplu. Totul era jocul actorilor.De ce a avut succes la public? Teatrul ca si filmul sunt doua arte cu estetica proprie, facute pentru a placea, si tu stii asta. Placerea aia usoara, fara durere de cap, era relaxarea spectatorului din sala. Nici decorul nu era cine stie ce exceptie.
    O sa postez ceva despre un spectacol, dar nu acum.

  5. O sa ma duc sa vad si eu 2012. Daca nu merita sa scrii despre unele filme n-o fa. In teatre sunt multe spectacole slabe din punct de vedere estetic, dar unele au succes la public. In general, oamenii se duc la teatru pentru distributia de pe afis. In unele teatre se doarme bine in sala, unii chiar sforaie puternic. Evident pe bilet platit din buzunarul propriu. Nu este de vina spectatorul ci lipsa de ritm de pe scena induce starea de somn in sala.
    Uite, „Take, Ianke si Cadar” s-a jucat la TNB, cu casa inchisa peste sapte ani. Avea si Dinica rol acolo (Fie iertat!) Textul face parte din dramaturgia teatrului satesc. Nu puteai sa te joci, din punct de vedere regizoral, dar distributia de exceptie: Beligan, Moraru, Dinica. Numele de pe afis a umplut salile. Spectacolul era destul de simplu. Totul era jocul actorilor.De ce a avut succes la public? Teatrul ca si filmul sunt doua arte cu estetica proprie, facute pentru a placea, si tu stii asta. Placerea aia usoara, fara durere de cap, era relaxarea spectatorului din sala. Nici decorul nu era cine stie ce exceptie.
    O sa postez ceva despre un spectacol, dar nu acum.

    • Da, am vazut si eu T,I si C… Mi s-a parut (fara a minimiza prestatia celorlalti) ca Dinica a fost sufletul acelui spectacol. Sau cel putin asa a fost la reprezentatia pe care am urmarit-o eu. Monumental mi s-a parut Beligan in NUMELE TRANDAFIRULUI, dar evident acum ii e imposibil sa mai sustina un monolog de 3 ore si jumatate cum facea la inceputul anilor 2000. ;))

  6. Beligan are 91 de ani. Si uneori, ca amuzament, uneori uita textul si se vede. Ii iertam totul, pentru ca atunci cand il privesti vezi toata istoria teatrului romanesc in fata. Olga Tudorache sta pe scaun la cele doua spectacole: „Peste cu mazare” si „Noiembrie” unde da replica. Este bolnava, si are 80 de ani.
    Un rol presupune un efort din partea actorului, apoi debarasarea de personaj este alt efort.
    Take, Ianke si Cadar nu mi s-a parut un spectacol exceptional. Cand aduni actori mari intr-un spectacol, nu te mai intereseaza restul, ca ceva se petrece acolo. Un actor joaca actiune pe scena, iar un text bine scris, din punct de vedere dramaturgic ii da totul, el construieste doar personajul.
    Beligan este constient ca este cineva, ca este mare ca… etc. etc. lumea vine pentru el la spectacol.

  7. Buna seara domnu’ inginer!

    Am fost impins sa postez, dupa o usoara discutie vis a vis de „Moon” cu prietena mea arhitecta.
    Am vazut filmul relativ recent, intamplator in aceeasi perioada in care m-am hotarat sa revad seria „the outer limits”. Doua episoade au avut cam aceesi tema: clonarea cu tot cu implicatiile de rigoare. Ambele episoade le-am retinut, ambele m-au facut sa rumeg problema un timp.
    Nu a fost cazul la moon. Filmul e previzibil. Sincer nu mi se pare inumana ideea. Si o sa si explic: Daca omul va ajunge sa creeze inteligenta artificiala, o va folosii in special acolo unde omului ii este greu sau chiar imposibil sa lucreze.
    Nu o sa se supere nimeni, o sa argumentam ca-i creatia noastra menita sa ne ajute. Normal, inteligenta artificiala nu ar trebuii sa aiba si sentimente.

    Dar daca ajungem sa clonam omul? Este o copie cu drepturi egale originalului?
    Nu-i oare proprietatea celui care o cloneaza? la urma urmei energia si masinaria folosita sunt proprietatea cuiva. Produsul rezultat, oricare ar fi el, indiscutabil are un proprietar. Deci clonam sclavi. (mai ales daca rezultatul are si termen de garantie, in cazul nostru 3 ani)
    Nu s-a pus problema daca „originalul” a fost de acord cu clonarea lui. O gafa a scenaristului, zic eu. Pentru ca asta ar fi intradevar o problema de etica. Dar nu au fost atat de subtili.

    • Buna, Tibi. Din pacate nu-mi pot aroga titulatura de inginer intrucat mi-a venit mintea la cap inainte de a-mi da aia diploma la Politehnica ;))) Argumentatia ta e falsa si nu „tine”: problema constientei de sine a inteligentei artificiale (organice sau electronice) a fost subiectul altor filme (printre care Blade Runner sau 2001 de exemplu), dar nu are treaba cu filmul de fata. Faptul ca tu esti creatorul unei fiinte nu te face automat stapanul ei, dupa cum nici ea nu devine sclava ta. Morala si etica te impiedica sa faci acest lucru. Evident daca le posezi ;)) La nivel mondial e condamnata crearea de clone si producere lor prin legi speciale. Exista una data si in Romania. Discutia e mult mai ampla si chiar n-are treaba cu filmul in cauza. Iti sugerez sa-l revezi cu mai multa atentie si vorbim dupa ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s