DARK SIDE OF LOVE…?

thirst11

Daca titlul postului va duce cu gandul la Pink Floyd sau Dark Side of Force😉 va inselati. Am vizionat recent ultima productie semnata de Chan-wook Park: Bakjwi (Setea –  2009), film ce a obtinut  anul acesta la Cannes Premiul Juriului.

Nu e un film comod de urmarit, iar fanii productiilor gen Twillight, True Blood sau Vampire’s Diaries ar fi mai bine sa se abtina sa-l urmareasca. Chan-wook Park infasoara in povestea tragica a unui preot ajuns – accidental – vampir multe hapuri greu de inghitit. Fara a folosi imagistica viscerala folosita de mai celebrul sau conational Kim ki Duk sau nebunia maladiva si exacerbata a regizorilor japonezi, Park reuseste sa puna pe tapet niste probleme foarte dure ale relatiilor extreme dintre barbati si femei mentinand in acelasi timp un crescendo in derularea dezvoltarii personajelor.

In Setea totul pare sa se subordoneze ideii de 2, de yin si yang, de alb si negru, de astral si mundan, de iubire si moarte. Actiunea se desfasoara in volute cand mai largi, cand mai stranse in jurul piruetelor celor doua personaje principale interpretate magistral de Kang-ho Song si Ok-vin Kim .

Nu pot sa nu remarc faptul ca, din pacate, Park ramane destul de tributar viziunii tipic asiatice asupra femeii si conditiei inferioare a acesteia in lumea orientala. Desi incearca sa transfere cursul actiunilor personajului feminin – extrem de negativ si demonic portretizat – pe fondul frustrarilor acumulate din copilarie si pana in prezentul filmului, usurinta cu care o face pe sotia infidela sa manipuleze si sa determine preotul-vampir sa o debaraseze de sot si sa o transforme la randu-i in vampir mi-a ridicat niste semne de intrebare.

Pe de alta parte insa ramane extrem de interesanta lupta pe care o da preotul cu convingerile lui si atasamentul fata de tot ce-i viu si umanitate in contrapondere cu lipsa de morala a femeii transformate peste noapte, din carpa de sters a familiei care o adunase de pe strada si o crescuse, intr-un pradator perfect lipsit de morala si remuscari. Replica ei „Poate vulpii sa-i para rau dupa gainile mancate?” spune totul (e interesanta si trimiterea la vulpe, animal care in mitologia asiatica desemneaza femeile-vrajitoare ;)) Evolutiile celor doi sunt urmarite gradual si cu minutiozitate de regizor construind esafodajul finalului dramatic: spiralele pe care se misca cei doi nefiind in acelasi plan – una dechizandu-se, iar cealalta inchizandu-se – numai printr-o actiune brutala se pot intersecta.

Bineinteles ca pe acest fundal Park adauga si tema razbunarii, o recurenta in filmele lui. Absolvent de filosofie fiind Park afirma intr-un interviu:

Cand un personaj decide sa se razbune, viata sa turmentata de pana atunci isi pierde sensul si renaste ca o persoana complet diferita. Odata cu implinirea razbunarii, personajul trebuie sa faca fata faptului ca desi alinarea produsa de acest lucru va creste, la un moment dat  se va sfarsi.

E un film extraordinar pe care va sfatuiesc sa-l cautati si sa-l vedeti.

11 thoughts on “DARK SIDE OF LOVE…?

  1. Ionut, desi ti-am spus ca detest filmele cu vampiri (in special pe cele „romantice”), acesta despre care vorbesti simt ca are o samanta de horror ce cred ca-l face mai usor digerabil pentru mine!🙂 O sa-l caut, sau poate mi-l dai tu!🙂

  2. Ionut, eu am o mare retinere in privinta recomandarii. Ca mi-e frica, si nu-mi plac filmele cu vampiri.
    Da, nu am disparut prea mult, insa te anunt ca am vazut ceva filme la cinematograf.

    Uite, am fost la premiera „Ho, ho, ho”, dar nu-l recomand copiilor, pentru ca le distruge bucuria ca Mos Craciun aduce daruri si este bun. Si mie mi-a distrus-o. Nu am vrut sa vad un astfel de Mos Craciun ca personaj.
    Nu am ras, si la final am fugit din sala, fara sa ating vreun pahar de sampanie, pentru ca n-am suportat sa aud apreciereri despre cat de bun este filmul facut la Pro.
    Banica Jr. interpreteaza un Mos Craciun, care este un baiat de cartier antrenat intr-o banda. Ei pun la cale un furtul unui diamant dintr-un mall.Am vazut un Mos Craciun care umbla beat, prefera berea, rostea replici vulgare, si se bate cu un bodygard (Pavel Bartos) pentru o femeie care avea alunita pe fund, (un episod amoros consumat).Copilul Horatiu ajunge la Mall cu maica-sa sa-i cumpere cadou de Craciun si se pierde de ea. Povestile se intersecteaza. Copilul da viata filmului, doar atat.
    N-am inteles carei categori de public se adreseaza filmul. Si in realizarea comicului dialoghistul este departe de situatie. Cred ca aici este problema scrierii scenariului. Filmul este declarat comedie, dar … in stilul autohton de a strica tot. Producatorul este fata lui Sarbu, iar regizorul nu este roman. Si asa sunt mari lacune. Filmarile au avut lor in luna iunie la Mall Baneasa, cand afara aveam 35 grade, si se vede zapada artificiala care trece prin fata camera de filmat…

    Dispozitia mea s-a modificat in bine, pentru ca am vazut la Studio „Concertul”, in regia lui Radu Mihaileanu. O coproductie ruso-franceza plus trei actori romani (Ion Sapdaru, Vlad Ivanov si Maria Dinulescu).
    Filmul nu este o comedie, dar comicul se deruleaza din ridicolul situatiei. Ridicol inseamna aici orice contrast al esentialului si al manifestarii, si rasul spectatorului si al meu din sala a izbucnit spontan.
    Am intalnit un regizor care stie ce vrea de la actori si ce vrea sa arate publicului. Filmul prezinta povestea unui dirijor rus, careia regimul sovietic ii interzice sa-si faca meseria, si-l trimite la curatenie. Acesta gaseste un fax prin care Teatrul Balsoi este invitat la Paris sa concerteze. Fostul dirijor aranjeaza cu multe peripetii, echipa de tigani, pasapoartele, sponsori pentru drum si drumul spre Paris in numele marelui teatru, desi el nu mai cantase de 30 de ani. Filmul are si o poveste sentimentala. Doi dintre interpretii lui au murit in Siberia, iar dirijorul le salvase fiica, pe care o trimisese la Paris. Concertul are in repertoriu muzica lui Ceaikovschi, iar dirijorul canta alaturi de fata pe care o salvase. Iar fata afla cine i-au fost parintii.

    In concluzie, am vazut marea diferenta de a realiza comicul intr-un film declarat comedie, pentru public, (Ho, ho, ho), dar si momentele comice dintr-un film care nu era comedie (Concertul)
    Comicul reiese din ridicolul situatiei prin contrast (Concertul), nu din penibilul realizat in dezacor total intre gest, mimica si replica (Ho, ho, ho).

    • ;))) mananci ceva cu usturoi inainte si n-o sa ai probleme ;)) Si asa cum am spus partea de vampirism e mai mult un fel pretext. Nu este nici subiectul si nici esenta filmului. Eu zic sa risti ;))

      Apropo de Ho,ho,ho: din comentariile de prin presa si din ce-ai povestit tu pare o pastisa a mai celebrului BAD SANTA al ex-ului Angelinei (Billy Bob, pt prieteni ;)) si cu toate ca Juniorul mi-e simpatic il desparte un Atlantic de BBT ;))))

      Pt CONCERTUL te trag de urechi ca nu m-ai invitat si pe mine sa-l vedem impreuna ;)) Mihaileanu e un maestru al deghizarii ideilor mari si generoase in vesminte ce par umile si rudimentare la prima vedere, dar pe care le transforma in adevarate parghii ale lui Arhimede ;)) Mie mi-a placut f mult TRENUL VIETII ( TRAIN DE VIE) si sunt convins ca o sa ador si CONCERTUL.

  3. Ma sperii usor, degeaba ma pui sa mananc usturoi. Stiu ca este un film, dar eu ma sperii… Si daca-l vizionez seara trebuie sa fiu cu cineva si lumina aprinsa. Oricum , eu evit seara astfel de filme, tot din cauza sperieturii si a faptului ca mai continui actiunea in vis asa cum vreau, si nu este cazul…

    „Concertul” abia a intrat la Studio, si a avut premiera saptamana trecuta. Du-te, repede sa-l vezi. Nu nu am vazut celelalte filme ale lui Radu Mihaileanu, dar le caut si le voi vedea neaparat.

    Am vazut „Katalin Varga”, un film care l-a avut producator pe Tudor Giurgiu si regizor un britanic pe nume Petre Strickland.
    Filmul este povestea unei unguroaice care are un copil in urma unui viol, si pentru ca este alungata de acasa de catre sotul ei, isi ia copilulul si pleaca sa se razbune. Dupa ce omoara primul violator, ajunge in casa celui de-al doilea, unde deruleaza povestea violului, iar nevasta celui de-al doilea violator se sinucide. Katalin va fi ucisa de catre fratele sotiei primului violator.
    Actrita scapata din teatru, care a ajuns in filmul cu pricina, nu este credibila in secventa cand povesteste violul.
    Filmul este o drama fara „conotatii de tragedie clasica”, cu un ritm care treneaza pe alocuri, pentru ca in prima jumatate de ora nu stii de ce a plecat de acasa femeia, si unde se duce, astfel incat s-a cam lasat plictiseala, iar eu n-am adormit din cauza unor babe cinefile, care aveau ceva cu ungurii si-si exprimau parerile ca sa auda toata sala. Ca asa nimeresc eu de fiecare data la film, langa babe galagioase, un rom nespalat, niste pusti rebeli.

    Am privit afisul filmului 2012, si crede-ma ca nu ma indeamna sa intru in sala sa vad filmul. Nu-i de mine, sigur.

    • Cred ca ti-ar placea SOTIA CALATORULUI PRIN TIMP. Eu tocmai am terminat de citit cartea si sunt f curios sa vad cum au reusit s-o ecranizeze. Bana pare f potrivit pentru rolul masculin. E o poveste de dragoste extraordinar de frumoasa. Atat de frumoasa incat regreti ca nu depaseste stadiul de poveste.

  4. Nu stiu daca stii, dar Chan-wook Park este si regizorul nebuniei Oldboy. Cum a aparut filmul😀 si am zarit chestia asta am stiut ca trebuie sa fie ceva interesant. Asiaticii se pricep sa abordeze tot felul de teme supranaturale, dar intr-o asa maniera incat sa ramai pironit in scaun pe toata durata filmului. Inca nu l-am vazut.😀

    Am vazut ca ai scris ceva si de anime-uri si mai trebuie sa mai citesc la articol, dar de mult imi tot propun sa zic si eu ceva😀 Imi place ca esti deschis la minte😀 si nu te cramponezi in ideea ca anime-ul este doar pentru copii si cam asta e si adevarul pina la urma. Multe dintre ele contin anumite subtilitati si trimiteri pe care un copil nu le poate identifica exact, poate doar intui .

    • Buna, kyodnb.
      Bineinteles ca stiu ;)) Am aproape toate filmele lui care conteaza: Oldboy face parte din asa-numita „trilogie a razbunarii” alaturi de Simpatie pentru doamna Razbunare si Simpatie pentru domnul Razbunare. De aceea am si dat citatul ala in care vorbeste despre razbunare Chan-wook Park.

      In ce priveste anime-urile, desenul animat modern le datoreaza foarte mult. Atat ca modificare la nivel narativ, cat si compozitional. In decembrie o sa vina si in Romania ultimul film al lui Miyazaki ;))

  5. Cred ca de Ponyo on the Cliff by the Sea zici..am vazut cam jumatate din el, si de vreo jumatate de an de acum tot nu am reusit sa-l termin. Parca totusi nu prea m-a mai captivat ca restul filmelor si personajele folosite aduc un pic cu cele din Spirited Away.

    Hmm, am ambele filme, dar nu mai retzin din ele cam nimic ca de vazut, sigur le-am urmarit😀 Parca stiam ca au legatura intre ele, cel putin cele doua cu Razbunare in titlu, ca de Oldboy nu cred ca aveam stiinta . Tre sa le mai studiez iar🙂

    • ;)))) NU AU LEGATURA INTRE ELE ;))))) De altfel, actorul Oh Kwang-rok este singurul care apare in toate 3 filmele. Li se spune trilogia razbunarii pentru ca despre asta e vorba in ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s