STONEHENGE – crampeie de mit

Stonehenge-ul si cu mine avem o istorie de durata. In copilarie, cand mama m-a impregnat cu boala fantasticului si miraculosului pentru totdeauna, povestea cercului de  pietre uriesesti cocotate unele peste altele si sfidand vremurile de milenii s-a adaugat ineptelor „Amintiri despre viitor” ale lui von Daniken inflamandu-mi imaginatia. Nu-mi imaginam pe-atunci ca voi avea vreodata prilejul sa le vad cu proprii-mi ochi.

Prima intalnire (oarecum ratata) cu Stonehenge-ul a avut loc in 1995, cand – pe drumul de intorcere de la Conferinta Mondiala de Science Fiction de la Glasgow – autocarul cu delegatia Romaniei a poposit pe colinele din nordul Salisburyului pe la 2-3 dimineata pentru a ne oferi un rasarit la Stonehenge. Era august, dar ingrozitor de frig. La 5 dimineata geamurile autocarului erau aburite ca pe timp de iarna, iar afara batea un vant care-ti patrundea pana la oase. Majoritatea a renuntat sa mai coboare ceea ce a furnizat curajosilor o portie suplimentara de pulovere si jachete. Am traversat soseaua ce despartea parcarea de faimosul loc (pe-atunci inca nu se realizase pasajul subteran) si ne-am proptit cu totii in gard! Nu ne imaginaseram ca locul cu pricina ar fi putut fi imprejmuit. Asa ca ne-am zgait ochii la cercul megalitic de la 200 de metri incercand sa-i deslusim detaliile in lumina cenusie si mohorata a diminetii. De intrat n-am putut intra pentru ca in perioada respectiva accesul era restrictionat pentru oarece cercetari stiintifice.

Asa c-am oftat si ne-am continuat drumul spre Londra cu numai o fotografie facuta langa piatra (Calcaiului sau Piatra Soarelui) aflata cel mai aproape de gard ;))

Asadar cred ca e clar de ce-am vrut neaparat sa revad Stonehenge-ul, mai ales ca Mihaela nu o vazuse niciodata. Cand le-am povestit gazdelor noastre, Jeni si Geo, despre intentiile noastre ne-au zis ca nici vorba sa ne ducem singuri, ci ca ne duc ei. Zis si facut, sambata dimineata, pas-pas sa nu trezim teroristii de buzunar din dotare ne-am trezit la 6, ne-am ingramadit in masina si-am pornit.

De data asta intalnirea face to face a avut loc! Vremea a dat si ea un aer dramatic locului: norii bulucindu-se a furtuna foarte-foarte jos, parca pregatindu-se sa se sparga in crestetele capetelor.  Cat vedeai cu ochii iarba inveselita de paralute isi intindea verdele ca o scena pentru maiestuosul cerc din piatra straveche. 4-5000 de istorie concentrata in atat de putin spatiu. Am fost si la complexul megalitic Hagar Qim din Malta (cel mai vechi din lume, se pare) unde pietrele sunt si mai mari, esafodajul mult mai complex, dar nu atat de impresionant. Poate si din cauza culorii mierii a pietrelor de-acolo ce se integreaza in culoarea ambientului. La Stonehenge concura la maretia locului simplul fapt al singuratatii cercului de pietre in mijlocul campiei Salisbury.

In termeni seci: prin 2600 i.e.n. a inceput constructia Stonehenge-ului compus din din cercuri concentrice. Cercul interior e  format din pietre de dolerit (bluestones) aduse, probabil, din Tara Galilor, iar cel exterior ( cu pietre mai inalte- 7,5 m) din pietre de saracen aduse din regiunea Marlborough. In apropiere se afla si mai putin cunoscutul Woodhenge, un fel de Stonehenge din lemn – descoperit in 1925 in urma unui zbor aerian (acolo n-am mai ajuns ;(() Anul acesta, in iulie, arheologii au descoperit un „geaman” al lui Stonehenge, realizat tot din lemn la mai putin de-o mila distanta. Descoperirea a avut loc in timpul scanarii de adancime a imprejurimilor Stonehenge-ului.

Lasand deoparte ipotezele fanteziste despre semnificatii astralo-isterice (vezi si mai aproape de noi ce s-a intamplat la Sarmizegetusa) ramane misterul scopului ce-a unificat atatea energii pentru-a transforma un simplu loc de-ngropaciune intr-un altar al umanitatii.

27 thoughts on “STONEHENGE – crampeie de mit

  1. Pai as putea numai daca mi-ar creste aripi.
    Ma uit cu uimire, luna de luna la curba descendenta a veniturilor mele si nu mai am nici energie sa injur guvernul, nici elan sa dau cu pietre.
    Dar mai pot astepta.🙂

  2. Johnut, n-am apucat sa citesc postarea ca m-am dat pe rochie pe la „nunta” mov a Simonei, insa ma ocup🙂 Vroiam doar sa iti spun 2 lucruri:
    1. nu reusesc sa intru pe postarile tale din homepage, cum reusesc cu cele ale lui Alice, Simona…
    2. te rog sa nu arunci cu piatra in necunoscatori🙂
    La buna scriere🙂

  3. nu mă împiedică nimic, cu excepţia finanţelor a căror pantă, uneori e descendentă, alteori parcă ar vrea să se ridice şi nu poate. nu mai poate.
    nu mă împiedică nimic, cu excepţia faptului că nu îmi permit o vacanţă acum, poate nici în anul ce vine.
    nu mă împiedică nimic şi totuşi mă opreşte totul.

  4. Ionut, da, cunoscatorii trebuie lapidati. Chiar daca iti sunt cunoscuti🙂 Eu ma incadrez cu jumatate de brio la categoria necunoscatori necunoscuti. Tot nu te pot „accesa” din homepage🙂

  5. Eu, in locul tau, as fi adunat paralutele (nu li se zice lirute la Britanica ?😀 ) si as fi sters-o englezeste (deci traditional) cu minim o piatra la purtator🙂 As fi luat una din roca mai maleabila, sa facem si noi niste ghiuluri istorice, aici, in Balcani, la rascrucea tuturor posibilitatilor🙂

    • pai sa-i bolovanim atunci, dar ce te faci cu re-cunoscatorii? Pasarile alea erau grauri ;)), iar poza cu piatra din mana n-am dat-o pe net, asa ca v-am dat graurii de pe gard. In locul paralutelor am luat niste zmeura (cica bio) contra modicei sume de 5 lire caserola.

  6. Ionut, imi rontaiam aseara in minte „lirutele” si ma gandeam ca ar fi sunat mult mai…beton / bolovanos „sterlinutele”🙂 Esti sigur ca era „poza cu piatra din mana” si nu „poza cu mana de sub piatra” ?😀 Cu re-cunoscatorii ? Am impietrit cand m-ai intrebat🙂 Re-cunoscatorii trebuie re-cunoscuti, ce zici ?
    Ce ai de gand sa faci cu zmeura ? S-ar gasi amatori care sa o manance…gratis, sa stii🙂

    • ba e chiar cu „piatra in mana” ;))) da’ e in arhiva familiei ;)))) de ce-ai impietrit? te-ai re-cunoscut ca facand parte dintre re-cunoscatori?😉 Normal ca s-au gasit amatori s-o manance, chiar si sub forma de spuma de zmeura cu capsuni ;)))))

  7. Pentru Richard Wright, data de 15 septembrie este momentul in care nu a mai existat nimic inainte! In schimb, au ramas….. „Echoes”.
    Mi se pare ca se potriveste atat de bine cu articolul acesta! Este tot o poveste despre locurile prin care trebuie sa ajunga oricine, macar o singura data in viata.

  8. Ionut, am impietrit de dragul limbii romane, da’ cred ca am fost cam bolovanoasa, sa nu zic prapastioasa🙂 Nu -am re-cunoscut, sunt inca la faza de cunoscut si, apoi, sper sa ma schimb, nu sa ma re-cunosc🙂 Vezi, asta nu e bine. Pai tu chemi amatori sa manance zmeura ? Cheama profesionisti, ca mine !😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s