IMG_9885

GAUDEAMUS 2010

Pentru ca intoarcerea de la intalnirea cu cititoarele Tango din Constanta (de care Alice a scris aici) s-a intins bine spre noapte n-am mai reusit sa ajung vineri la Gaudeamus asa cum imi planificasem. Am ajuns insa sambata, cand aveau lansare mai multi prieteni la standurile Nemira si Millenium Press. In fotografiile de mai jos il puteti admira pe proaspatul laureat al Premiului SRSFF pentru traducatorul anului: Mihai Dan Pavelescu – un om plin de verva si umor acid. Dupa ce-a fost maitre d’ la lansarea Nemira prezentand audientei pe traducatoarea seriei Jocurile foamei – Veronica Mircea (excesiv de emotionata), precum si pe Marian Truta, redactorul sef al revistei Nautilus. Acelasi MDP a participat la lansarile de la standul Millenium Press unde Florin Patea si-a lansat forma tiparita a tezei lui de doctorat (Art Wasn’t Quite Crime), iar Liviu Radu si-a serbat ziua de nastere prin lansarea celui de-al 3-lea volum la aceasta editie Gaudeamus – Modificatorii (vineri isi lansase alte doua volume la Tritonic: Lumea lui Waldemar (antologie-omnibus continand romanele Waldemar, Blocul cîș si O dupa-amiaza cu bere si zane, plus nuvela Vanzoleli nocturne) si Ghicit de seara (volum de schite). Alaturi de ei au fost Horia Nicola Ursu si Michael Haulica.

La final vedeti conversia contului de card in celuloza la rata avantajoasa a targului: 25-45 % reducere ;)) Sper sa-mi ajunga pana la targul urmator ;))

22 thoughts on “GAUDEAMUS 2010

  1. Tara arde, involburata de lectura!
    Si ne tot spun unii ca nu se face, nu se drege, nu se citeste, nu se scrie. Uite ca se fac de toate, dar nu ca pe vremuri, cu poporul en-gros, ci, asa, mai finut, pe categorii.
    Lectura placuta🙂

    • ei, ba se citeste: era o aglomeratie la targ de parca se dadea ceva pe gratis ;))) Daca si librariile ar reduce comisionul de vanzare (care e acum de 40-60%! din pretul cartii) muuuuuult mai multe carti s-ar vinde in librarii. Asa cumparatorii se vor reorienta incet-incet inspre comertul online direct la edituri ;)) Merci de urare ;))

  2. Ionut, am asteptat o noua postare pana mi s-au lungit urechile (in detrimentul coditei de purcelus, dar acum pot sa imi spun „Aiurel”, ca mi se potriveste mult mai bine🙂 ). Desigur, tu ai ales sa ne bagi in corzi cu cartile, in timp ce eu speram sa mai rockeresti ceva. Te iert pentru ca eu la toate concertele rock ma duc cu cate o carte (sa o tin deasupra-mi, cand ploua, sa am scuze apoi ca n-am citit-o). Inainte sa bag un rock mic, iti pun la dispozitie biblioteca mea pentru momentul in care vei ramane fara material lecturabil din motive de intensiva citire la o rata de conversie a randului in cunostinte mai mare de 45%. Am chiar carti preferate, pe care ti le voi da cu prioritate dar pe semnatura, ca eu dau tot din casa fara sa notez da’ cu cartile nu ma joc decat daca sunt carti de joc. Te invidiez ca ai acum acasa miros de cerneala tipografica. Daca te vei reorienta profesional si vei ajunge in domeniul parfumurilor, propun sa creezi un parfum cu miros de cerneala tipografica, pentru creaturi ca mine, care mai intai miros cartea si apoi o cumpara😀
    Rock, ziceam (love for books este subtitlul cantecului😀 ):

    • raman dator cu o contrareplica muzicala (tot din domeniul livresc ;)) Nu stiu daca ai citit Ray Bradbury ca s-o gusti cum se cuvine pentru ca eu m-am stranbat de ras ;)))

  3. Draga Ionut,
    Am fost si eu la Gaudeamus si am fost uimita ca era asa multa lume.Intr-adevar avand in vedere ca peste tot se spune ca nu citim au fost destui care sa contrazica aceasta afirmatie.Am si eu o mare rugaminte.Intentionez sa mi achizitionez un aparat foto si ma tot gandeam cui sa-i cer sfatul.M am saturat de parerile cunoscutilor mei care „se pricep” la aparate si m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa intreb un cunoscator in adevaratul sens al cuvantului.Daca ai timp mi-ar placea sa mi zici ce imi recomanzi intre un nikon L110,sony dsc-hx1, nikon coolpix p100 sau daca tu consideri ca altele sunt mult mai bune sunt numai ochi(ca urechi nu prea am cum).Multumesc foarte mult!
    P.s: Inteleg daca nu ai timp de asa ceva

    • Buna, Andreea. Standardul in imaginea digitala e dat de Canon (pe asta il prefer si eu), dar lucrurile s-au cam asezat si numai la paratele de fite mai conteaza de fapt firma. In functie de ce doresti sa faci cu aparatul iti pot face o recomandare sau alta. Primul pas e intervalul de pret ;))

  4. Ionut, curge dobanda la banca din parc pe care o pastoresc😀 Nu cred ca am citit Ray Bradbury dar parca am vazut o serie de episoade SF bazate pe scrierile lui. Nu-s tocmai sigura… Dar am citit mult SF, deci daca te intereseaza zona, am un colt de biblioteca in care te pierzi in inexistent mai rau ca in triunghiul evazatilor (bermudelor doar vara). Pot sa trec eu cu un maldar de carti pe la voi, asa ma bag si eu in seama pe acolo, va fac si un masaj tuturor din redactie, ca m-am oferit la un moment dat in scris pe aici, pe undeva. Numa’ sa vad cu ce praf dati voi pe tastatura de are asa efect de durata🙂
    Dom’le, daca rasul te indoaie, pe mine poate ma indreapta, mai stii ?
    Revenind la contrareplica, ai ascultat vreodata live un contralto (barbat, I mean) ? La asa ceva m-ar interesa o replica muzicala😀

  5. Multumesc foarte mult pentru raspuns.Intervalul de pret este 10-15 milioane.Eu imi doresc neaparat un aparat care sa arate ca un dslr adica gen acel nikon l110 dar sa nu fie un dslr pentru ca nu sunt chiar atat de pasionata de fotografie.Mie mi-ar placea unul care sa fie dotat cu multe „scene”:portret,recunoasterea fetei,portret noaptea si alte de astea.Multumesc inca o data.

    • Andreea, sa nu crezi ca te-am uitat ;))) Sunt „cam ” prins cu finalizarea revistei, dar o sa revin cu idei. La o prima vedere optiunile prezentate de tine nu sunt foarte ok din punctul de vedere al performantelor. Daca mai ai si alte asteptari zi-le acum ;)) ma va ajuta sa restrang plaja optiunilor ;)) De exemplu mie mi se pare esential ca un aparat – chiar si simplu – modern trebuie sa beneficieze de posibilitatea modului de fotografiere raw pentru prelucrarea ulterioara a fotografiilor. Informeaza-te putin si spune-mi daca vrei sa-l iau in consideratie.

  6. Pingback: Am dovezi! | VERONICISME

  7. Buna Ionut!Nu am crezut ca m ai uitat,stiu ca tu esti un om ocupat nu ca mine care pierd vremea asa aiurea.M am documentat despre raw si jpeg si consider ca pentru ce o sa fac eu nu este foarte important.Adica eu nu o sa postprocesez pozele.Pe mine ma intereseaza claritatea pozelor,sa pot face o poza reusita si noaptea sau in conditii de iluminare mai slaba.In general aparatul meu o sa fie folosit in vacante si la petreceri.Foarte important este infatisarea sa fie asa maricel nu vreau unul subtire.Stiu ca e o ironie ca toti fotografii ar vrea un aparat subtire iar eu vreau unul mare:D.Multumesc foarte mult pentru timpul acordat si de abia astept sa citesc si noul numar al revistei si sa admir pozele:D

  8. E primul an cand nu ajung la Gaudeamus:(, dar citesc cu mare drag povestile celor care au ajuns…
    Ma bucura nespus ca in ciuda a tot si a toate oamenii nu au pierdut dragul de carte. Faptul ca a fost atat de multa lume e un semn bun si din cate am inteles si vanzarile au fost peste targul de anul trecut. Aia cu rabatul librariilor e un vis tare tare frumos…:)
    Sa ai o saptamana minunata!

  9. Ionut, si eu, care am crezut ca te-am speriat invitandu-te in biblioteca mea. Care inseamna exact asta, fara note de subsol🙂 De fapt, era o autoinvitatie la voi la revista, pe care ai sarit-o elegant, ca si cum ar fi fost CV-ul unui scriitor neinteresant in deschiderea unei carti pe care n-ai deschis-o😀 Sa-mi fie rusine ca n-am citit, da. Am o lista lunga cu „imi e rusine de”, cred ca la partea cu cartile lui nea’ Ray o sa ajung pe la pensie, depinde care o sa fie varsta de pensionare cand voi mai inainta eu in varsta🙂 Videoclipul ar merge usor modificat, eu as fi pus Ray BradPittury, dar atunci nu mai era nimic de citit, doar de privit tamp, cum ma pricep eu adesea😀 Dupa ce voi ajunge la cu cartile recomandate de tine, am sa revizionez videoclipul, pentru revelatii livresti, sa traiesti !🙂
    Sa aveti zi faina, dragi cititori de blog de cititor de carti pe care ar trebui sa le citim si noi🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s