IMG_6922

O SEARĂ LA Sveriges ambassad i Bukarest… ȘI-UN CONCURS (încheiat)!

Ambasada Suediei împreună cu Editura TREI m-au invitat la un interesat joc al imaginației: să aleg o carte crime/noir/mystery/thriller semnată de un scriitor suedez și să-i imaginez un alt final. Am ales, am scris – rezultatul îl puteți citi mai jos, după imaginile de la întâlnirea cu ceilalți blogeri care-au dat curs invitației. Întâlnirea (care-a avut loc exact o săptămână înainte de Crăciun), a fost extrem de plăcută și relaxată și-am fost încântat să descopăr persoanele din spatele blogurilor sau identităților de facebook: Laura Câlțea, Alina Purcaru, Andreea Chebac, Constantin Piștea, Virginia Costeschi. Ne-au „arbitrat” de pe margine Teodora Ivan (Editura TREI) și Simona

Nu-mi rămâne decât să sper că proiectatul Club al cărții va aduna și mai mulți prieteni ai literaturii la un loc pentru  schimburi interesante de idei și de viziuni. La sfârșitul serii simpaticele gazde ne-au propus organizarea unui concurs având ca premiu un superb sfeșnic din cristal suedez. Îl puteți pune sub bradul personal dacă reușiți să ghiciți la ce roman poate fi lipit finalul de mai jos😉

Succes și Sărbători fericite!

UPDATE:  Câștigătoarea concursului este Anca din Ploiești. Felicitări, Anca! Aștept un mail cu adresa exactă pentru a-ți expedia premiul.
Mulțumesc tuturor pentru participare!

Iată finalul. Aștept răspunsurile voastre pe PM. Succes!

Chestia asta. Era o chestie. Nu un copil.
Chestia asta se aruncase asupra Virginiei și… îl omorâse pe Jocke. Chestia. Fãptura asta care zãcea în fața lui.
Fãptura asta avea sã mai atace și avea sã mai rãneascã și alți oameni. Și fãptura asta n-avea nimic uman. Nici mãcar
nu respira și totuși, inima îi bãtea… ca și când i-ar fi aparținut unui animal care hiberneazã.

Gândește-te la ceilalți.

Un șarpe veninos la sânul omenirii. Sã nu-l omor doar pentru cã-n clipa asta pare lipsit de apãrare?
Și cu toate astea, altceva îl convinsese sã ia o decizie.
S-a întâmplat când s-a uitat din nou la chipul lui; chipul acoperit de un strat subþire de sânge, și lui Lacke i se pãru cã… zâmbește.
Zâmbește gândindu-se la cât rãu a fãcut.

Gata. Ajunge.
Înãlțã cuțitul și-l ținu deasupra pieptului creaturii, mutã puțin piciorul în spate ca sã-și canalizeze toatã energia pe lovitura aia și… ar fi prea ușor, gândi. Inima, zisese Virginia, acolo-i răul. Dar ar scăpa prea ușor, prea repede. Se opri și privi în jos la creatura, la chestia cu înfățișare de copil. Nu-i copil! Virginiaaaa… lacrimile izbucniră din nou, iar mucii îi umplură nările. Își șterse nasul pe mânecă, apoi brusc, cu o mișcare amplă separă capul creaturii de trup. Se ridică cu degetele-nfipte în părul pâslos de la sângele ce începu să-i curgă apoi pe pantaloni și încălțări. Răsuflă adâncă și urlă când capul deschise ochii și urlă la rândul lui. Zbieră din nou și-l azvârli în chiuvetă. Picioarele i se împleticiră și căzu pe spate. În cadă, corpul decapitat se ridicase cu mișcări sacadate lipsite de control, ca un robot lipsit de program.

Inima, zisese Virginia, acolo-i răul.
Apucă marginea chiuvetei. Se ridică, scuipă. Salivă și sânge. Al lui, al creaturii? Nu mai conta. Din rotundul de porțelan fața îl țintuia cu ochii albi, holbați și urlând mut. Apucă țeasta de păr și o potrivi pe margine astfel încât să vadă cada. Asta-i pentru Virginia, zise.
Îngenunche apăsând cu mâna stângă trupul ce se zbătea pe fundul căzii.
Cuțitul izbi sec și pătrunse hidos de ușor ca în brânză, își spuse și nu-și putu stăpâni un chicotit nervos. Împinse și mai mult, apăsându-se pe mână cu toată greutatea corpului până-n garda cuțitului.
Urletul din spate îl făcu să se întoarcă.
– NUUUUUUUUUUU!
Cubul colorat Rubik oftă moale când unul dintre colțuri i se afundă profund în ochiul lui Lacke. Acesta zbieră lăsând cuțitul să-i cadă, apoi alunecă pe sângele de pe podea, se împiedică de o găleată din plastic care sună ca o tobă mare și pocni marginea căzii cu tâmpla. Sec. Apoi se scurse liniștit pe podea.
Oskar se repezi urlând la cadă, smulse cuțitul și-l împlântă în pieptul moșului. O dată, de două, de nenumărate ori…
Suspinând și lăcrimând se apropie de chiuvetă. Fața lui Eli îl privea liniștită. Senină.
Îngenunche și-l sărută pe buze.
Pentru câteva secunde, Oskar vãzu lumea prin ochii lui Eli. Și se vãzu… pe sine. Doar cã arãta mult mai frumos, mult mai puternic decât credea cã e. Vãzut prin ochii cuiva care-l iubea.

Timp de câteva secunde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s